Halloween party ideas 2015

Doi hoţi de cablu i-au lăsat fără semnal la telefoanele mobile pe mai mulţi cetăţeni din comuna Poiana Mare. Reprezentanţii companiei telefonice au fost cei care au sesizat problema organelor de poliţie din localitate.  


“Defecţiunea” reclamată a avut loc pe traseul telefonic Poiana Mare – Spitalul Tunarii Vechii, iar poliţiştii, odată ajunşi la locul cu pricina, i-au depistat, prins şi condus la sediul unităţii de poliţie pe Claudiu D., de 29 ani, din comuna Ghidici, şi pe Ionuţ A., în vârstă de 22 ani, din comuna Scăieşti. Cei doi se aflau în apropierea unui stâlp care susţine reţeaua aeriană de cabluri de telecomunicaţii, stabilindu-se ulterior, din cercetări, faptul că aceştia s-au deplasat cu un autoturism în zona respectivă cu intenţia de a sustrage cablu telefonic, reuşind secţionarea lui la un singur capăt. Potrivit anchetatorilor, valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la suma de aproximativ 3.000 de lei. De altfel, în urma cercetărilor, în sarcina celor doi s-a mai reţinut şi faptul că, la începutul lunii în curs, aceştia au sustras 750 m cablu de telecomunicaţii din reţeaua aeriană situată pe raza aceleiaşi localităţi, producând un prejudiciu de 11.050 de lei.

Magistraţii Judecătoriei Calafat au emis pe numele suspecţilor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat de cablu de telecomunicaţii.


Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.