Halloween party ideas 2015



Poliţia Rutieră din toată Europa va acţiona în această săptămână pentru depistarea vitezomanilor.
Conform calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene TISPOL, poliţiştii de la Circulaţie vor întreprinde, în perioada 20 - 26 august 2012, activităţi pe linia combaterii excesului de viteză. În acest sens, inclusiv în judeţul Dolj şi în municipiul Craiova, toate radarele Poliţiei Rutiere vor fi folosite la capacitate maximă, atât pe timpul zilei, cât şi al nopţii, pentru depistarea şi sancţionarea celor care depăşesc viteza regulamentară.
„Radarele vor fi amplasate îndeosebi pe sectoarele de drum unde au fost înregistrate evenimente rutiere, având drept cauză viteza excesivă, urmând să acţioneze atât în staţionare, cât şi din mers. Nu vor lipsi radarele amplasate în cascadă, urmând să se meargă chiar până la amplasarea tuturor aparatelor de detectare a vitezei din dotarea poliţiei pe un singur sector de drum din municipiu (spre exemplu, pe Calea Bucureşti sau pe bulevardul 1 Mai) sau din judeţ (cum ar fi DN 6)“, a precizat comisarul de poliţie Emil Zuican, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova.

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.