Poșta Română va fi privatizată până la sfârşitul acestui an

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

Ministrul Comunicaţiilor Dan Nica, a declarat că există interes din partea a patru societăți pentru achiziționarea a minimum 20% din acţiunile Poștei Române și că societatea va fi privatizată până la sfârşitul acestui an.
Potrivit lui Nica, în afară de poşta belgiană, alte trei administraţii poştale din Europa s-au arătat interesate de societatea românească. Poșta Română va fi privatizată până la sfârşitul acestui an, a precizat ministrul Comunicaţiilor, care a anunţat că KPMG a fost ales consultant pentru procesul de privatizare.  “Pe lângă poşta belgiană, care şi-a exprimat interesul, au existat întrebari şi din partea altor administraţii poştale Nu fac referiri publice, pentru că unele dintre companii sunt listate la bursă, dar care au pus întrebări în privinţa modului de derulare a procesului, chiar dacă acesta nu a început. Trebuie un investitor privat care să vină şi să fie partener în cadrul companiei Poşta Română şi să investească sumele de bani necesare modernizării, deschiderii complete a competiţiei care se va întâmpla pentru piața serviciilor postale de la 1 ianuarie 2013”, a declarat Dan Nica.
Ministrul subliniază că ar putea fi vândute mai mult de 20% din acţiunile societăţii. Privatizarea Poştei se va face prin majorarea capitalului social. Ministrul Comunicaţiilor a precizat că Poşta Română nu va mai trece prin alte disponibilizări, având în vedere procesul de restructurare prin care a trecut recent. El estimează un profit minim pentru Poşta Română de două milioane de lei, după ce în ultimii ani a înregistrat pierderi de peste 70 de milioane de euro.
Sursa:lupamea.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.