Halloween party ideas 2015

Direcţia de Sănătate Publică Dolj (DSP) Dolj va derula campania „Diabetul – cheia este profilaxia”, cu ocazia „Zilei Mondiale a Diabetului”, celebrată pe data de 14 noiembrie. Sloganul internaţional este: „Educaţie şi prevenţie în diabet” şi reprezintă conţinutul tematic al unei campanii demarată în 2009 şi care va dura până în anul 2013. Sloganul campaniei mondiale este „Diabetul – să ne protejăm viitorul”
În judeţul Dolj, diabetul zaharat ocupa locul trei în ierarhia bolilor înregistrate în rândul populaţiei, după bolile cardiovasculare şi tumori cu un număr de 32.226 cazuri aflate in evidenţă.
La nivel local parteneri în realizarea campaniei sunt Autoritaţile publice locale care au în subordine Cabinetele Şcolare, Asistenţii comunitari, Mediatorii sanitari, Cabinetele de Medicină de familie, Asociatia pentru Sanatate, Educatie şi Familie, filiala Craiova, Societatea Studentilor Medicinisti din Craiova, Organizatia Studentilor Farmacisti Cva, Crucea Rosie Dolj şi Asociaţia Europrotector . 
Scopul campaniei: creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la:
- factorii de risc în relaţie cu diabetul (fumat, consum excesiv de alcool, sedentarism, nutriţie dezechilibrată, obezitate, stres);
- simptomele de debut ale bolii.
Obiectivul campaniei este de a promova stilul de viaţă sanogen, în profilaxia şi controlul diabetului.

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.