Halloween party ideas 2015

Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, un autocar marca Steyr, ce figura ca fiind neînmatriculat. În plus, şoferul, cetăţean bulgar, nu avea permis de conducere corespunzător categoriei.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul bulgar Dimitrov D., în vârstă de 39 ani, care conducea un autocar marca Steyr. Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că numerele de înmatriculare ale autocarului sunt expirate din data de 02.12.2012, iar cetăţeanul bulgar nu posedă categoria “D” în permisul de conducere, necesară conducerii autocarului.
“Permisul de conducere eliberat de autorităţile bulgare a fost reţinut, în baza dovezii de reţinere, pentru continuarea cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”, a declarat inspector Ionuţ Gheonea, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.