Halloween party ideas 2015


Primăria Calafat a concesionat, cu suportul consilierilor municipali, o suprafaţă de 2 hectare către firma Valexa Energy SRL din Bucureşti. „Terenul care face obiectul concesiunii pe 49 de ani este proprietatea privată a municipiului  Calafat, aflată în administrarea Consiliului Municipal. Firma a câştigat licitaţia de pe 18 decembrie şi, recent, s-a terminat şi perioada de contestaţii. În aceste zile, vom semna contractul de concesiune”, a mai spus primarul Mircea Guţă. Potrivit acestuia, societatea urmează să construiască pe acest amplasament o centrală termică de producere a curentului electric şi a agentului termic, pe bază de biomasă. În caietul de sarcini se precizează că biomasa va reprezenta combustibilul pe care va funcţiona centrala şi că ea va fi asigurată de aceeaşi firmă. Acelaşi investitor şi-a propus să construiască şi un parc voltaic, pe 10 hectare, pe care le-a concesionat tot în zona în care urmează să ridice investiţia. Prin contractul de concesiune, firma Valexa Energy SRL din Bucureşti se obligă să păstreze destinaţia acestuia, respectiv pentru construirea centralei electrice.

Înţelegerea va cădea dacă nu se va realiza investiţia

Reprezentanţii Primăriei Calafat susţin că termenii contractului de concesiune au fost bine stabiliţi, astfel încât investiţia să se poată realiza, iar concesionarul să nu abuzeze de teren. „Neutilizarea bunului concesionat, conform destinaţiei stabilite, duce la rezilierea contractului de concesiune. În plus, contractul are posibilitatea de prelungire, prin acordul părţilor, cu o durată egală cu cel mult jumătate din durata iniţială”, a mai spus primarul Mircea Guţă. Preţul concesiunii terenului a fost stabilit prin licitaţie şi s-a pornit de la o valoare minimă de 1.100 de euro pe hectar/an, iar pentru plata cu întârziere a obligaţiilor contractuale se vor impune majorări de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate.

Sursă de căldură pentru toţi locuitorii

Centrala electrică ar urma să se construiască în doi ani, timp în care autorităţile publice locale trebuie să reabiliteze reţeaua publică de distribuţie. Primarul Mircea Guţă este convins însă că această perioadă nu este una de lungă durată raportată la beneficiile care se vor obţine de pe urma ei. Centrala va deveni sursa de încălzire pentru tot municipiul Calafat, în zona de blocuri. Deocamdată, locuitorii din Calafat se încălzesc individual, cu centrale de apartament cu combustibil solid sau curent electric.

Elevii învaţă în şcoli încălzite

În ciuda faptului că municipiul Calafat este deficitar la capitolul căldură, Primăria s-a îngrijit să asigure combustibilul solid tuturor unităţilor de învăţământ. Şcolile şi cele două licee, în care învaţă aproape 4.000 de elevi, sunt bine încălzite şi amenajate astfel încât să nu existe nici o problemă pentru desfăşurarea orelor.

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.