Manualele vechi de 12 ani ar putea fi schimbate

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că manualele şcolare vor fi schimbate, însă nu toate vor fi în format electronic. Pricopie a afirmat că trebuie schimbate manualele “de la I – a IV-a, a V-a – a VIII-a, a IX-a – a XII-a”, multe dintre ele nefiind actualizate de 12 ani.

“Este nevoie să le revedem, să le schimbăm, dintr-un motiv foarte simplu: dacă din punctul de vedere al curriculumului au mai fost modificări, aduceri la zi, din punctul de vedere al manualelor sunt unele care au 12 ani vechime. În momentul de faţă, proiectul este început dinainte, l-am găsit aici în minister, a existat şi un proiect pe fonduri structurale care a analizat toate aceste componente. Acum avem toate aceste informaţii şi trebuie să ne apucăm să desenăm noul program-cadru, curriculum şi apoi să încercăm să dăm drumul la manuale. Procesul este de durată. Încercăm să vedem dacă ne raportăm strict la ce spun specialiştii, în varianta cea mai optimistă vorbim de 6 ani pentru că trebuie schimbate manualele de la I – a IV-a, a V-a – a VIII-a, a IX-a – a XII-a. Manualele nu se pot schimba toate odată”, a declarat Remus Pricopie, ministrul Educaţiei.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca întreg acest proces, inclusiv tipărirea noilor manuale, să se facă folosind cel puţin o parte din fondurile structurale. “De asemenea, se discută despre conceptul de manual, pentru că probabil în 2016 cred că manualul va arăta altfel decât arată astăzi. Ar trebui să fie o combinaţie între manualul în formă clasică şi instrumente electronice pe care elevul să le găsească pe o platformă, să poată să fie accesate, să fie mai prietenoase din punctul de vedere al acestor generaţii de copii. Cred că dimensiunea softurilor educaţionale este una extrem de importantă. Vom lucra la manuale cu partenerii tradiţionali, dar şi cu alte instituţii cu care nu am lucrat până acum specializate în manuale şcolare din Europa”, a mai precizat ministrul Educaţiei.
Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.