Halloween party ideas 2015


De la 1 martie, fermierii pot începe să completeze şi să trimită cererile pentru subvenţiile în agricultură pentru anul 2013

Începând cu 1 martie, fermierii (persoane fizice sau juridice) pot începe să depună dosarele pentru subvenţiile în agricultură. Termenul-limită de depunere a acestora este 15 mai. După această dată şi până pe 10 iunie, se vor aplica penalităţi de 1% pe fiecare zi lucrătoare de întârzieri, banii urmând să fie scăzuţi din subvenţia primită.

Ce documente sunt necesare

Conform APIA Dolj, pentru cerere este nevoie de următoarele documente: o copie după actul de identitate, dovada contului bancar şi adeverinţă de la primărie (nume, prenume, denumirea exploatării, numărul din registrul agricol, suprafaţa utilizată) în cazul persoanelor fizice, iar în cazul celor juridice - copie după actul de identitate al administratorului, adeverinţă de la bancă, o copie după actele care dovedesc forma de organizare şi adeverinţa de la primăria de care aparţine terenul în cauză. În cazul în care proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

Criterii de eligibilitate

Sunt eligibile la plată terenurile agricole cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, iar suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.
Pentru zona defavorizată şi pentru pachete, beneficiarii trebuie să se angajeze că vor continua activităţile agricole timp de cinci ani de la data efectuării primei plăţi aferente acestei măsuri pe toată suprafaţa agricolă a fermei şi pe toată durata angajamentului. În cazul utilizării păşunilor comunale, dreptul de utilizare al fermierilor este dat de încheierea unui contract de păşunat între fermieri şi administratorii păşunilor comunale, indiferent de tipul contractului.
În cazul fermelor cu suprafeţe agricole mai mari de 50 de hectare, fermierii trebuie să ştie că valoarea plăţii scade pentru suprafeţele care depăşesc această valoare. Aşadar, pentru suprafeţe între 50,01 şi 100 de hectare, ei vor primi 75% din plată, pentru cele între 100,01 şi 300 de hectare - 50% din plată, iar pentru cele de peste 300 de hectare, beneficiarii vor primi 35% din plată.

Subvenţiile în cifre pe anul 2012

La APIA Dolj au fost depuse, în anul care a trecut, 54.039 de cereri, pentru o suprafaţă totală de 430.000 de hectare. În prezent, 99,6% dintre beneficiari primesc banii, în afara unor cazuri cu probleme legate de rapoarte de control. „Sunt şi fermieri cu plata zero, cei al căror teren a avut neconformităţi mai mari de 20%. Cei cu neconformităţi mai mari de 50% primesc sancţiuni multianuale“, a declarat directorul executiv APIA Dolj, Carmen Benga.

Sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.