Halloween party ideas 2015


Veniturile din taxe colectate pentru traversarea podului Calafat-Vidin urmează să fie împărţite între Bulgaria şi România proporţional cu investiţiile făcute de fiecare ţară, cea mai mare parte revenind Bulgariei, se afirmă într-un comunicat de presă trimis joi agenţiei Agerpres de ministerul transporturilor de la Sofia.

Ministrul bulgar al transporturilor Ivailo Moskovsk şi un secretar de stat din Ministerul Transporturilor din România au semnat joi la Sofia un acord pentru crearea unei structuri comerciale mixte care să administreze noul pod peste Dunăre. Valoarea exactă a contribuţiei fiecărei părţi urmează să fie stabilită după încheierea lucrărilor de construcţie şi punerea în exploatare a construcţiei.

Moskovski a declarat că prima reuniune a societăţii mixte româno-bulgare de administrare a podului va avea loc pe 12 martie. Cel mai probabil, atunci va fi anunţată şi data inaugurării podului.

Conform unei înţelegeri între cele două părţi, nu se vor percepe taxe pentru traficul feroviar, iar taxele pentru traficul rutier vor fi colectate pe teritoriul României.

Valoarea taxelor urmează să fie stabilită după consultări suplimentare. 

Taxa pe valoare adăugată va fi aplicată în conformitate cu legislaţia din România în cazul traficului spre această ţară, iar la ieşire din România se va aplica TVA conform reglementărilor din Bulgaria, se mai afirmă în comunicat.

SURSA: Agerpres

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.