Halloween party ideas 2015

Vladimir Bereanu: De luni s-a oprit complet circulaţia pe pod. Lucrările sunt estimate a fi efectuate până la sfârşitul anului
Novinite: Traficul va fi restricţionat astfel încât intrările şi ieşirile la fiecare capăt al podului ar urma să se facă pe o singură bandă, respectiv cea dinspre Bulgaria spre România 

La numai cinci luni de la inaugurare, Podul Calafat - Vidin s-a închis pentru reparaţii capitale. "De ieri s-a oprit complet circulaţia. Se remontează podul, se refac canalizarea şi structura asfaltică. A fost o comisie care a făcut verificări şi a găsit mai multe defecte. Ieri nu s-a circulat deloc. S-a lucrat pe tot podul. Firma spaniolă care a construit podul a spus că va reface în totalitate partea care drenează canalizarea şi strică structura asfaltului. Constructorul a spus că reparaţiile vor dura până cel puţin la sfârşitul anului. Au fost foarte multe critici la adresa firmei constructoare, care nu şi-a făcut bine treaba", a declarat pentru Curierul Naţional Vladimir Bereanu, jurnalist la Televiziunea Naţională Bulgară.
Potrivit site-ului novinite.com,  pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii demarate luni traficul va fi restricţionat astfel încât intrările şi ieşirile la fiecare capăt al podului ar urma să se facă pe o singură bandă, respectiv cea dinspre Bulgaria spre România, despre care site-ul bulgar spune că va fi deschisă.
Publicaţia bulgară notează că reparaţiile au fost necesare în urma apariţiei unei imense gropi în asfaltul podului pe banda de trafic din România în Bulgaria. Alte defecte au fost descoperite  în pavaj, cum ar fi fisuri din cauza drenajului slab de pod, provocând scurgeri de apă pe sub asfalt.

Ministerul Transporturilor nu ştie nimic

Autorităţile de la Bucureşti au refuzat să comenteze informaţia potrivit căreia Podul Calafat - Vidin a fost restricţionat pentru reparaţii capitale, reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR) susţinând că podul nu intră în jurisdicţia lor. "Podul Calafat - Vidin nu este în jurisdicţia noastră. Nu vă putem confirma sau infirma că s-a închis. Întrebaţi la Transporturi", au declarat reprezentanţii Biroului de Presă al CNADNR.
Încercările noastre de a afla de la oficiali din Ministerul Transporturilor dacă se circulă sau nu pe Podul Calafat - Vidin au fost sortite eşecului. Singurul răspuns pe care l-am primit din partea acestora a fost că, după ce vom trimite prin mail o solicitare, în decurs de câteva zile vom afla dacă au fost demarate sau nu lucrările la Podul Calafat - Vidin.
În aceste condiţii, ne întrebăm dacă şoferii ar trebui să se adreseze în scris Ministerului Transporturilor pentru a afla dacă pot sau nu circula pe pod.

20 de defecţiuni depistate în urma controalelor

Aproximativ 20 de defecţiuni depistate în urma unor verificări recente, comandate de către Ministerul bulgar al Transporturilor, la Podul 2 Bulgaria - România, cunoscut şi sub numele de "Noua Europă", nu afectează structura de rezistenţă a podului, a anunţat ministerul.
Potrivit site-ului novinite.com ministerul a anunţat în luna octombrie că găurile şi celelalte probleme constatate nu pun în pericol structura de rezistenţă a construcţiei.
Probleme "evidente" ca spărturi provocate de infiltrarea apei sub asfalt, cauzate de sistemul defectuos de scurgere, se află, în prezent, în reparaţii, a anunţat instituţia.
La 22 octombrie, ministrul bulgar al Transporturilor, Danail Papazov, declara pentru novinite.com că pe podul Calafat - Vidin sunt numeroase alte probleme, nu numai gropi. "Nu înţeleg de ce presa a relatat doar despre o singură gaură în asfalt, pe podul Calafat - Vidin, când de fapt sunt numeroase gropi şi alte probleme", a declarat ministrul Papazov, afirmând că "partea română a podului este într-o stare mai proastă".
În plus, pe pod există şi probleme cu iluminatul şi chiar cu semafoarele pentru controlul traficului.
Ministrul bulgar al Transporturilor a declarat că în contract nu există nicio clauză prin care compania care a construit podul, FCC (Spania), să fie obligată să repare eventualele probleme apărute.

Hagiu (CNR): Podul e complet închis

Contactat telefonic, Augustin Hagiu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), a confirmat pentru Curierul Naţional faptul că circulaţia rutieră pe Podul Calafat - Vidin este complet închisă în vederea efectuării reparaţiilor. "Pe Podul Calafat - Vidin nu se circulă. Podul este complet închis în vederea reparaţiilor", a declarat Augustin Hagiu.

Potrivit unor estimări, peste 415.000 de vehicule vor traversa podul în primul an de operare - 186.000 de autoturisme, 20.000 de autobuze, 209.000 de camioane - şi 4.745 de trenuri - 730 de pasageri şi 4.015 de marfă. Numărul vehiculelor ar urma să atingă 8.504 până în 2030, potrivit unor estimări.
Investiţia urmează să fie amortizată în 12-15 ani, potrivit autorităţilor bulgare. Podul are 1,8 kilometri lungime şi patru benzi rutiere, cale ferată, piste pentru pietoni şi biciclete.
Taxa de trecere a podului este aceeaşi ca la Ruse - Giurgiu, de la 6 la 37 de euro, în funcţie de tipul de vehicul. Nu plătesc taxă pietonii, bicicliştii, vehiculele pompierilor, poliţiei şi ambulanţele.

Sursa:www.curierulnational.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.