Halloween party ideas 2015

Parcurs nesperat de toamnă pentru calafeteni, care în vară nu au avut în vizor titulatura de campioană tomnatică, deoarece au pornit la drum cu o echipă nouă şi foarte tânără.

Dunărea Calafat reprezintă campioana de toamnă a ligii a IV-a doljene, la egalitate de puncte cu Dunărea Bistreţ, după un tur prosper de campionat, care a adus în prim-plan jucători şi pentru loturile naţionale. În vară, echipa dunăreană s-a reorganizat din punct de vedere al lotului şi a întinerit considerabil media de vârstă. S-a început un nou proiect, bazat pe juniori autohtoni, care au rezistat nivelului judeţean, dar pentru promovare, oficialii clubului sunt conştienţi că au nevoie de întăriri. Din acest motiv, speranţele unei reveniri în al treilea eşalon sunt limitate. Mulţumit, chiar surprins de parcursul bun de toamnă, preşedintele clubului de la malul Dunării are cuvinte de laudă asupra propriilor jucători, care şi-au îndeplinit cu brio misiunea avută şi consideră că ţinta promovării va fi posibilă doar cu ajutorul unor jucători cu experienţă.

Deocamdată echipa este la nivel de judeţ. În vară ne-am reorganizat, am compus o echipă tânără şi de perspectivă. Am avut un tur de forţă, mai puţin două-trei meciuri în care juniorii noştri au clacat, dar după seria de nouă victorii consecutive era normal şi un mic regres. Ca să ne gândim la promovare ne trebuie cel puţin doi-trei jucători cu experienţă, plus nişte sume din bugetul local, pentru a rezista în liga a III-a. Gândirea noastră este să tragem la promovare, dar nu dorim să ne facem de râs dacă nu vom reuşi. În acest moment suntem acolo unde ne-am propus la începutul campionatului. Rezultatele ne-au luat şi  pe noi în suprindere, deoarece ne-am strâns cu două săptămâni înainte de startul sezonului şi nu ne gândeam la un astfel de parcurs, mai ales că am pornit la drum cu o echipă nouă şi foarte tânără. Dar băieţii au înţeles ce ne dorim de la ei şi, trecând peste micile sincope ce au avut loc, s-au comportat bine şi au demonstrat că suntem o echipă solidă. Dintre restul echipelor, personal, mi-a plăcut echipa din Bistreţ, dar şi Ostroveniul, care ne-a şi învins.
A declarat pentru « Ediţie Specială », Mihai Predan, preşedintele clubului Dunărea Calafat

Despre remuneraţii, preşedintele clubului a afirmat că jucătorii sunt premiaţi la sfârşitul fiecărei luni, iar suma lunară atinge o valoare frumuşică pentru nivelul judeţean.

Noi i-am premiat la sfârşitul fiecărei luni pe jucători, după posibiltăţi, dar zic că primele au fost bune, ajungând la o sumă de aproximativ 700 de lei, plus câte o masă după meci. Autorităţile locale ne ajută mult, sunt alături de noi tot timpul. Avem bază materială bună, stadionul este în condiţii bune pentru acest nivel, dar localnicii s-au obişnuit cu meciuri de liga a III-a şi vor mai mult. Îi înţeleg şi cum am mai spus noi tragem pentru promovare, dar lotul actual nu va fi de ajuns pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Va trebui să mai integrăm în lot jucători cu experienţă, dacă la sfârşitul sezonului noi vom fi echipa care merge la baraj.
A precizat Predan

“Mărul discordiei” pentru amânarea jocului cu Celaru şi supărarea echipei gazdă, care nu s-a mai prezentat la meciul reprogramat pe 14 decembrie, juniorul Puţintelu Mădălin este cel mai în vogă fotbalist din Calafat. Tânărul jucător a fost selecţionat şi asimilat de lotul naţional U17, cu care se va deplasa în iarnă în Antalya.

Avem mai mulţi juniori de perspectivă, dintre care unul a fost convocat şi la naţionala U17. Despre Puţintelu Mădălin este vorba, care printre alţii, reprezintă speranţa fotbalului calafetean şi eu am încredere că poate să facă performanţă în viitor. A fost deja asimilat de lotul naţional U17 şi se va deplasa în această iarnă cu ei în Antalya.
A mai spus preşedintele clubului din Calafat

Chiar dacă nu îşi fac planuri de promovare, calafetenii vor avea parte de o pregătire de iarnă organizată, cu un cantonament la Zărneşti şi o posibilă pregătire în Serbia, la Zajecar.

Pentru pregătirea de iarnă, pot spune că avem deja o înţelegere de reciprocitate cu echipa din Zărneşti care ne-a invitat să facem un cantonanet acolo în luna ianuarie şi cu ocazia zilelor Calafatului, ne vom revanşa şi îi vom chema la noi. De asemenea, avem în planuri o pregătire în Serbia, la Zajecar, printr-o colaborare cu vecinii de la Vidin. Vom face o selecţionată între echipa noastră şi cea din Vidin cu care să mergem în Serbia, tot în acelaşi gen de parteneriat, urmând ca şi ei să vină la Calafat. Însă această este încă în stadiul de discuţii, dar cantonamentul de la Zărneşti este sigur.
A menţionat Predan

La final de an a fost organizat şi un banchet, în care au fost invitaţi şi copii de la secţiile de tenis de masă şi baschet din cadrul clubului sportiv Dunărea Calafat.

Am avut o masă festivă, în jurul datei de 1 decembrie, în care i-am cooptat şi pe piticii de la secţiile de tenis de masă şi baschet, din cadrul clubului nostru, deoarece şi ei fac parte din acest grup şi nu vă pot spune cât de fericiţi au fost de acest gest.
A explicat Predan

Coborând la conducerea tehnică, tehnicianul principal, Oncică Claudiu crede că postura de lider este una meritată pe deplin de calafeteni şi vede în echipa din Filiaşi un potenţial pericol la câştigarea titlului.

Eu cred că meritam să terminăm pe primul loc, şi era păcat să nu încheiem sezonul de toamnă pe acestă poziţie. Băieţii merită, au făcut o primă parte a sezonului bună, în condiţiile în care avem o echipă foarte tânără, total schimbată faţă de anul trecut. Obiectivul a fost de la început să facem o echipă tânără, prin care să ne creştem juniorii, dar dacă se poate ar fi extraordinar să câştigăm titlul şi să mergem la baraj. Avem mai mulţi juniori foarte buni, printre care unul s-a detaşat şi a prins lotul naţional. Dintre adversare, după părerea mea, din ceea ce am întâlnit în această toamnă, eu cred că singura echipă care poate să ne pună probleme este Filiaşiul.
A declarat pentru “Ediţie Specială”, Oncică Claudiu

Sursa:www.editie.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.