Halloween party ideas 2015

Elevii se întorc astăzi la şcoală după vacanţa de iarnă, dar semestrul întâi va mai continua până în 31 ianuarie. Semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 a început în 16 septembrie şi se va încheia în 31 ianuarie. În perioada sărbătorilor de iarnă, eleviii au avut o vacanţă de iarnă între 21 decembrie 2013 şi 5 ianuarie 2014, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.

Astfel că, elevii vor reveni la şcoală în 6 ianuarie, pentru cursurile semestrul întâi, care se va încheia în 31 ianuarie. Înainte de începerea semestrului al doilea, elevii vor fi în vacanţă, din 1 până în 9 februarie. Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie. În această perioadă, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

Simulări şi teze în semestrul al doilea

În semestrul al doilea, în primăvară, vor fi organizate simulările la bacalaureat, pentru prima dată fiind organizate şi pentru elevii din clasa a XI-a, dar şi simulările de la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Săptămâna 7 – 11 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care va avea un orar specific. Tezele din semestrul al doilea al anului şcolar 2013 – 2014 vor fi susţinute, de regulă, până în 23 mai. Elevii vor intra în vacanţa de vară în 21 iunie, anul şcolar 2014-2015 urmând să înceapă în 14 septembrie. Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care 33 de săptămâni de cursuri şi patru săptămâni pentru examenul de bacalaureat. Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care 35 de săptămâni de cursuri şi o săptămână pentru Evaluarea Naţională. Cursurile pentru elevii din clasa a VIII-a se încheie în 13 iunie.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.