Halloween party ideas 2015

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, ale căror note nu se trec în catalog, vor avea loc în intervalul 6 – 29 mai, în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima sesiune.

Potrivit calendarului făcut public de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pe site-ul www.edu.ro, prima sesiune este programată în perioada 6 – 15 mai, iar a doua, între 20 şi 29 mai. În prima sesiune, elevii de clasa a II-a vor fi evaluaţi în 6 mai la limba română (scris şi citit), în 7 mai la limba maternă (scris şi citit) şi în 8 mai la matematică. Evaluarea la clasa a IV-a are calendarul 13 mai (limba română şi limba maternă) şi 14 mai (matematică), iar cea la clasa a VI-a, 14 mai (limbă şi comunicare) şi 15 mai (matematică şi ştiinţe). În sesiunea a doua, elevii de clasa a II-a vor fi evaluaţi la 20 mai (limba română – scris şi citit), 21 mai (limba maternă – scris şi citit) şi 22 mai (matematică). Evaluarea celor de clasa a VI-a este programată în 27 mai (limbă şi comunicare) şi 28 mai (matematică şi ştiinţe), iar a celor de clasa a IV-a, în 28 mai (limba română, limba maternă) şi 29 mai (matematică).

Se doreşte o evaluare a întregului sistem

Testele pentru evaluare sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, fiind formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu, astfel încât să permită administrarea în câte două secvenţe de evaluare, precizează Ministerul Educaţiei.  Potrivit ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, prin aceste evaluări se doreşte o evaluare a întregului sistem, astfel încât peste şase ani, când examenele vor fi de tipul testelor PISA, cei care sunt acum în clasa a II-a să fie deja obişnuiţi cu acest gen de verificare. Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani.

Nivelul de dificultate al testelor va fi mediu

Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei şi sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate. Potrivit ministerului, responsabilitatea administrării la clasă a evaluărilor naţionale aparţine administratorului de test, care poate fi învăţătorul, institutorul sau profesorul de la clasă. Pe toată durata evaluării, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu are ore la acea clasă, desemnat de preşedintele comisiei de organizare şi de administrare a Evaluărilor Naţionale 2014 din unitatea de învăţământ. Cadrele didactice evaluatoare sunt selectate de la alte unităţi şcolare decât cele din care provin elevii ale căror teste sunt evaluate. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare, sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a baremului şi a precizărilor din Caietul cadrului didactic.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.