Halloween party ideas 2015

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj au organizat, ieri, o acţiune de amploare în Târgul de săptămână din Craiova, în urma căreia au ridicat, în vederea confiscării, produse şi mărfuri în valoare de aproximativ 45.000 de lei, pentru care cele trei persoane care le comercializau nu au putut prezenta documente legale.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că poliţiştii craioveni din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au acţionat, ieri, în Târgul de săptămână din municipiul Craiova pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite de comerţ şi a contrafacerii de produse.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate au fost identificate trei persoane fizice, din Craiova, în timp ce comercializau produse alimentare preambalate, whisky, detergenţi, cosmetice şi produse de igienă personală, pentru care nu au putut prezenta documente de provenienţă. În aceste condiţii, poliţiştii au ridicat toată marfa, a cărei valoare se ridică la circa 45.000 de lei.

„Cele trei persoane nu au putut prezenta poliţiştilor documentele de provenienţă pentru mărfurile comercializate, existând, totodată, şi suspiciuni că se sustrag de la plata obligaţiilor către bugetul de stat. Produsele identificate au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii continuă cercetările în această cauză”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.