Halloween party ideas 2015

Ştiinţa cu Ştefan Nanu principal au venit ieri după-amiază la Calafat. Alb-albaştrii vor sta la hotelul Amfiteatru şi sperau să se antreneze pe stadionul Municipal din localitate. Planul de la Craiova nu s-a potrivit însă cu cel de la Calafat. Delegaţia trupei finanţatorului scăpătat nu a luat legătura cu nimeni înainte de a pleca la drum şi s-a văzut nevoită să vadă la faţa locului că nu are nici în oraşul de la Dunărea teren de antrenament. Antrenorul calafetenilor, George Uşurelu, totodată consilier local al municipiului a precizat pentru sportul oltenesc.ro motivul pentru care Universitatea nu este primită pe stadionul calafetean.

“Nu e vorba că nu îi lăsăm, că avem ceva cu echipa sau altceva. Nu îi lăsăm, aşa cum i-am explicat şi lui Fane (n.r. – Nanu), pentru că nu dorim să se strice terenul. Şi eu sunt la început de drum ca antrenor şi doresc să cresc. Am luat o echipă pe primul loc şi vreo să o menţin. Avem un amical, apoi săptămâna viitoar începe campionatul şi nu dorim să ne batem joc de teren. E treaba lor că sunt la Calafat, dar nu se antrenează pe terenul nostru”, a spus Uşurelul.

În aceste condiţii, Ştiinţei îi rămâne ca loc de desfăşurare a antrenamentele zonele limitrofe, dar şi acolo pot întâmpina probleme. Spre exemplul la Basarabi. Acel teren aparţine tot oraşului Calafat şi este de rezervă pentru lotul Dunării. Dacă va ploua aşa cum se anunţă, atunci Uşurelu va deplsa lotul pentru amicalul de astăzi şi pentru antrenamente săpătmâna viitoare la acea bază.

Sursa:sportuloltenesc.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.