Halloween party ideas 2015

Buna Vestire marchează momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela dreptului Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe Fiul Său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil (sărbătorit pe 26 martie): „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei… Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus“. (Luca 1, 28-32).
E o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni.
Locul unde se crede că Fecioara Maria a primit vestea că va naşte pe Iisus este în prezent ocupat de o impunătoare biserică, Bunavestire din Nazaret. Este o biserică catolică modernă, construită pe ruinele unor lăcaşe bizantine din perioada cruciadelor. În incinta acestei biserici se află o grotă, ce poate fi vizitată de pelerini, unde Fecioara Maria ar fi fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Mântuitor. Lăcaşul este decorat cu mozaicuri ale Fecioarei donate bisericii de către comunităţi creştine din întreaga lume, inclusiv din România.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea aceasta.
În unele biserici, în această zi se ajunează până la ora 17.00, când are loc Sfânta Liturghie. Apoi, creştinii, care nu au mâncat şi care s-au spovedit, se împărtăşesc, după care mănâncă peşte împreună cu toată comunitatea bisericii respective.

Ziua Cucului

De Buna Vestire, se crede că sosesc rândunelele, iar cucul cântă prima oară în an, de aceea sărbătorii i se mai spune şi Ziua Cucului. Cucul anunţă sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Cei care nu îndeplinesc aceste condiţii rituale nu vor beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului e auzit pe stomacul gol, în partea stângă sau în spatele omului, e semn de rău augur.
Pe de altă parte, conform obiceiului, flăcăii şi fetele îl întreabau pe cuc lucruri care îi interesau, precum: „Cucule voinicule/ Câţi ani îmi vei da/ Pân’ m-oi însura (mărita)?“. Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece tăcerea echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de aşteptare.
Tradiţia mai spune că, în această zi, oamenii nu au voie să se certe, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul. De Buna Vestire, este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare ca hrană pentru îngeri.
În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. În Bucovina nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi din ele pui cu două capete şi patru picioare.
Tot acum, gospodarii adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele de Noaptea focurilor, e practicat în fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori.
Fiind dezlegare la peşte, se spune că acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.
Mediafax

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.