Halloween party ideas 2015

Locul trei cu locul doi în L4 s-au întâlnit la Bistreţ într-o confruntare între două Dunărea, cea locală şi cea din Calafat. Câştig de cauză au avut oaspeţii deşi au evoluat mai bine de o oră în inferioritate numerică, Afrem de la oaspeţi a văzut roşu pentru două galbene.
Calafetenii au acuzat această eliminare timpurie, dar au jucat muncitoreşte şi au obţinut victoria graţie lui A. Sârbu după o fază care nu anunţa mare pericol. A greşit iarăşi Marica şi toate cele trei puncte au luat drumul Calafatului, chiar dacă la ultima fază Nedelea putea smulge un punct, reluând pe lângă poartă dintr-o situaţie foarte bună.

Jocul a fost echilibrat, nu prea spectaculos, acalmia provocată de vremea frumoasă de afară fiind perturbată doar de câteva şanse de partea gazdelor, printre care o bară, şi şuturile lui Drăguşin, scose însă de Marica. Aşadar, pentru bistreţeni încă un eşec în dauna unei formaţii de play-off, iar pentru calafeteni un succes care o plasează în fruntea ierarhiei care contează. De menţionat că oficialii gazdelor au contestat dreptul de joc al portarului Horghidan, urmând ca cei de la comisiile abilitate ale AJF-ului să decidă în părelungiri soarta acestei întâlniri.
Dunărea Bistreţ – Dunărea Calafat 0-1 (0-0)
A marcat: A Sârbu ’61
Dunărea Bistreţ: Marica – Târcă, Mieilă, Îuculeanu, Bouleanu – T. Trăistaru, Nedelea, D. Stancu, Luncan – C. Marin, Ignat. Au mai intrat: Constantin, Bârlea, A. Stancu, Crişan. Antrenor: Florin Mirea.
Dunărea Calafat: Horghidan – Cârstea, Riza, V. Sârbu, Dorobanţu – Puţintelu, Coca, Brebenel – A. Sârbu, Afrem, Drăguşin. Antrenor: George Uşurelu.
cartonaş roşu: Afrem ’23
Arbitrii: Viorel Fluieran – Adrian Popescu, Mihai Constantin
Observatori: Fane Buruntia, Marian Ezaru.

Preluat=>>sportuloltenesc.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.