Halloween party ideas 2015

Șoferii care traversează podul Calafat-Vidin sunt obligați să cumpere viniete bulgărești la prețuri speculative, a declarat de la tribuna parlamentului bulgar Țvetomir Hihov, reprezentant al partidului conservator GERB.

La singurul chioșc după intrarea pe teritoriul bulgăresc, vinietele se vând cu câteva leva mai mult față prețul lor nominal, ceea ce este ilegal, a afirmat Mihov. Mai mult, vinietele nu au un preț stabilit, ci vânzătorii decid câți bani să le ceară șoferilor. Parlamentarul a cerut ca reprezentanții Ministerului Transporturilor bulgar să fie chemați în parlament pentru a da explicații în legătură cu această situație inadmisibilă, informează Agerpres.

Mihov a declarat joi că printre cei afectați sunt și șoferi români, dar și colegii lor din alte țări care folosesc noul pod peste Dunăre. Chioșcul la care se vând vinietele nu are acest drept de fapt, pentru că nu este autorizat de Ministerul Transporturilor, dar în zonă nu există niciun alt loc de unde pot fi cumpărate viniete. Dacă însă nu achiziționează vinieta, șoferii riscă să fie amendați de poliția rutieră pentru folosirea unui drum național fără vinietă, iar în zonă există un asemenea control, a spus parlamentarul bulgar.

El a promis că va urmări subiectul îndeaproape și va insista ca autoritățile să ia măsurile necesare pentru soluționarea problemei.

În Bulgaria, în mod normal o vinietă pentru o zi costă 20 de leva (în jur de 11 euro) în cazul camioanelor și autocarelor, iar cea săptămânală este 10 leva (5,5 euro) în cazul autoturismelor. Cea mai scumpă vinietă este cea anuală — 1.300 leva (670 euro) pentru autocamioane de mare tonaj (de categoria Euro 0, 1 sau 2) și 67 leva (34 euro) pentru autoturisme.

Sursa:www.romaniatv.net

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.