Halloween party ideas 2015

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu a prezentat vineri situaţia hidrologică din teritoriul aflat în administrarea instituţiei. Potrivit unui comunicat transmis de ABA Jiu, debitele şi nivelurile pe fluviul Dunărea, în aval de Porţile de Fier, au fost în creştere în ultimele 24 de ore la staţiile hidrometrice Gruia, Calafat, Bistreţ şi Bechet, situându-se peste cotele de apărare.

 În urma analizei din teritoriu, ABA Jiu a raportat că sunt afectate de creşterea nivelurilor şi debitelor pe fluviul Dunărea suprafeţele riverane situate în zonele joase din Lunca Dunării, zonele predispuse la inundaţii în zonele neîndiguite, păşuni, fâneţe şi păduri.

Din cauza revărsării fluviului Dunărea a fost inundat DJ 553, km 2-3, Calafat - Ciupercenii Vechi, pe două sectoare. Primul a fost inundat pe o lungime de 150 de metri, apa având o înălţime de 35-40 de centimetri, iar al doilea sector pe o lungime de 20 de metri, apa având o înălţime de 10-20 de centimetri. Circulaţia autovehiculelor a fost întreruptă, acestea fiind redirecţionate pe ruta ocolitoare amenajată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Calafat.

Din informaţiile preluate de la Vama Bechet, în punctul de trecere a frontierei România - Bulgaria, calea de acces spre feribot a fost inundată pe o lungime de 300 de metri, apa având o înălţime cuprinsă între 20 şi 50 de centimetri. Circulaţia este în continuare restricţionaţă pentru autoturisme, acestea fiind redirecţionate către Vama Calafat, în timp ce maşinile de mare tonaj circulă fără probleme.

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 22-23 mai, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, până la valoarea de 13.100 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii mai (7.250 m3/s). În următorul interval se estimează că debitul Dunării, în secţiunea Baziaş, va fi în scădere, până la valoarea de 12.900 mc/s.

Sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.