Un nou scandal pe posturile didactice de la Calafat

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus
Învăţătoarea Andreea Uşurelu contestă procesul de mobilitate a personalului didactic de la Şcoala nr. 2 „Constantin Gerota“ din Calafat pentru că nu s-a respectat calendarul prevăzut de lege

După ce în urmă cu câteva luni o învăţătoare demonstra cu acte în regulă că a fost detaşată pe un post vacant la Şcoala nr. 1 din Calafat, dar că niciodată managerul unităţii de învăţământ nu a pus-o în drepturi, acum, în urma pretransferurilor, izbucneşte un nou scandal ce are în centru tot o catedră de învăţător. La Şcoala nr. 2 „Constantin Gerota“, conducerea unităţii de învăţământ nu a făcut public un post de învăţător până în luna aprilie, pentru a-l oferi unui cadru didactic care îndeplineşte vârsta de pensionare. Numai că în joc a intrat şi un cadru didactic care cere pretransferul pe locul respectiv şi situaţia s-a complicat de aşa natură că în bazele de date ale ISJ şi ale Ministerului Educaţiei, postul nu apare ocupat de nici una dintre persoane, deşi, conform calendarului, ar fi trebuit luată o decizie.

Conform Metodologiei de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, pe 3 februarie unităţile şcolare au întocmit listele cu cadrele didactice care îndeplineau vârsta de pensionare. La Şcoala nr. 2 „Constantin Gerota“ din Calafat exista un astfel de caz la învăţători. Dar postul nu a fost făcut public. Dacă era trecut în baza de date a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj putea fi solicitat de unul din cele 14 cadre didactice restructurate. S-a trecut peste această etapă şi a apărut pe listele din 8 aprilie, intrând astfel în etapa de pretransfer şi prelungire a activităţii didactice. Postul a fost vizat astfel de o învățătoare de la liceul din comuna Pleniţa, Andreea Uşurelu, care a solicitat apropierea de domiciliu. Învăţătoarea nu a primit avizul din partea Consiliului de Administraţie, şcoala motivând că postul este rezervat pentru pensionar, fapt care a dus la contestarea întregului proces de mişcare a personalului didactic. „Conducerea şcolii nu a respectat legea. Postul nu a fost scos la timp pentru mişcarea de personal. Ar fi trebuit publicat pe 3 februarie şi a apărut pe 8 aprilie. Şi atunci s-a încălcat metodologia, pentru că aceasta prevede că în aprilie se derulează întâi etapa de pretransfer şi apoi pe locurile rămase libere se soluţionează cererile de prelungire a activităţii pentru cadrele didactice care împlinesc vârsta de pensionare. Ori aici nu s-a respectat acest lucru. Eu am primit avizul favorabil de la comisia de mobilitate pentru că îndeplineam criteriile, dar nu şi de la Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, pe motiv că postul este rezervat pentru învăţătoarea care împlineşte condiţiile de pensionare“, a declarat învăţătoarea Andreea Uşurelu.

 Am luat în calcul politica şcolii 

Întrebat despre ce s-a întâmplat în unitatea de învăţământ şi de ce nu a publicat postul de învăţător din 3 februarie, directorul Şcolii nr. 2 „Constantin Gerota“ din Calafat susţine că a vrut menţinerea cadrului didactic care îndeplineşte vârsta de pensionare. „Am menţinut postul pentru a fi ocupat de doamna care predă acum pentru că este învăţătoare la clasa a III-a şi trebuie să ducă aceşti elevi până la finalul învăţământului primar. Şi pentru această decizie am consultat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Nu am respectat acel calendar al mişcării personalului didactic tocmai pentru a pune mai presus de toate interesele elevilor“, a declarat Sorin Iofcea. Decizia managerului a fost contestată de învăţătoare şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj: „Am depus un memoriu, dar nu am primit deocamdată nici un răspuns. Eu contest nerespectarea legii, faptul că acest post nu a fost dat pe 3 februarie şi că nici atunci când a fost făcut public nu s-au respectat etapele de ocupare. De ce trebuie să fie dat unui pensionar, când titularii nu sunt rezolvaţi“, a declarat cadrul didactic.

Solicitat, dar neocupat 

Culmea este că, deşi este solicitat de două persoane - adică şi de cadrul didactic care îl ocupă în prezent, dar care îndeplineşte condiţiile de pensionare, dar şi de Andreea Uşurelu, care l-a cerut la pretransfer -  în lista publicată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj cu posturile ocupate după restrângere de activitate, pretransfer, titularizare în baza articolului 253 şi prelungirea activităţii didactice, postul de la Calafat nu apare luat de nici una dintre cele două persoane. Conform metodologiei, prelungirea activităţii la catedră ar fi trebuit soluţionată în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj din 30 aprilie. „Nu este exclus ca doamna învăţătoare să nu fi primit avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj“, a spus directorul Şcolii din Calafat. Nu este nimic făcut public în acest sens. Totul este lăsat în suspans. Ieri a avut loc un nou Consiliu de Administraţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, care a avut pe ordinea de zi şi contestaţii. Un răspuns aşteaptă şi învăţătoarea Andreea Uşurelu, care susţine că în cazul în care situaţia nu va fi remediată îşi va căuta drepta­tea în justiţie.

 Preluat:www.gds.ro
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.