Halloween party ideas 2015

Trei doljeni, doi din Băileşti şi unul din Urzicuţa, reţinuţi în aprilie 2013 pentru falsificare de monedă şi punere în circulaţie de monedă falsă, după ce doi dintre ei au fost prinşi în flagrant cu aproape 3.000 de lei falşi, au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Dolj la pedepse cuprinse între 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare (acesta urmând să presteze muncă în folosul comunităţii) şi 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Sentinţa, pronunţată pe 16 iulie a.c. nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova atât de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cât şi de inculpaţi. Unul singur dintre inculpaţi este după gratii, judecătorii menţinându-i arestarea.

Reamintim că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, cu sprijinul colegilor de la SCCO Olt, SOS Craiova, IPJ Dolj şi Olt şi al SRI – Secţia Judeţeană Dolj, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat o acţiune vizând destructurarea unui grup infracţional specializat în falsificarea şi punerea în circulaţie de bancnote autohtone. Acţiunea a demarat în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2013, în jurul orei 1.00, când oamenii legii au oprit în trafic, pe DN 64, în comuna Strejeşti, judeţul Olt, un autoturism Ford Galaxy în care se aflau două persoane. Este vorba despre Dan Gogoaşă, de 39 de ani (la momentul respectiv), din comuna doljeană Urzicuţa, şi de Alin Bolborici, de 37 de ani, din Băileşti.

În urma percheziţionării celor doi şi a autoturismului au fost găsite 29 de bancnote din cupiura de 100 de lei, toate false, având aceeaşi serie. Potrivit anchetatorilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că cei doi, împreună cu Marius Poenaru, de 26 de ani, din Băileşti, student la Facultatea de Automatică din Craiova, în perioada 28 martie – 11 aprilie 2013, au falsificat şi pus în circulaţie, pe raza judeţelor Dolj, Olt, Argeş şi Vâlcea, zeci de bancnote din cupiura de 100 de lei falsificate. Suspecţii „operau”, de obicei noaptea, după cum au stabilit oamenii legii, oprind la magazine non-stop, de unde cumpărau câte ceva, de valoare mică şi achitau cu o bancnotă de 50 sau de 100 de lei, falsă, primind astfel bani buni drept rest. Întrucât aveau date că acasă la ruda unuia dintre membrii grupării s-ar mai afla bani falşi, poliţiştii au descins, ulterior, la patru locuinţe (trei în Băileşti şi una în Craiova), în urma percheziţiilor fiind găsite alte 100 de bancnote din cupiura de 100 de lei şi 41 din cupira de 50 de lei, toate false. Banii, un copiator color performant, un laptop, suporţi de memorie, documentele şi înscrisurile găsite la percheziţii au fost ridicate în vederea cercetărilor.

Doi la închisoare, unul la muncă în folosul comunităţii


Anul acesta, pe 18 februarie, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care cei trei au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru constituirea unui grup infracţional organizat, falsificarea de monede, în formă continuată, şi punerea în circulaţie de monede falsificate. Săptămâna trecută, pe 16 iulie a.c., judecătorii au pronunţat sentinţa în dosar, toţi cei trei inculpaţi fiind găsiţi vinovaţi şi condamnaţi.

Astfel, Dan Gogoaşă a primit pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de el, Alin Bolborici a primit 4 ani şi 5 luni închisoare în acest dosar, la care se adaugă o altă pedeapsă de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 96/13.06.2012 a Judecătoriei Băileşti, rezultând în final 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, iar Marius Poenaru a primit 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Potrivit obligaţiilor impuse de instanţă, Marius Poenaru va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Dolj. Cei trei au de achitat câte 1.400 de lei cheltuieli judiciare, magistraţii dispunând confiscarea bancnotelor false (140 bancnote falsificate cu valoarea nominală de 100 lei, şi a 41 bancnote falsificate cu valoarea nominală de 50 lei, ridicate de la inculpaţi, întrucât sunt bunuri produse prin săvârşirea infracţiunilor) şi a imprimantei. Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.