Halloween party ideas 2015


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – S.T.P.F. Dolj au descoperit într-un autoturism al unui cetăţean român, 100.000 de ţigarete, pentru care acesta nu a putut prezenta documente de provenienţă.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Compartimentului de Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră  Dolj au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.  

Astfel, în jurul orei 21.30, poliţiştii au observat un autoturism staţionat pe marginea drumului, la ieşirea din localitatea Poiana Mare, în care se aflau două persoane.

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că autovehiculul aparţine cetăţeanului român Ion C., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj, iar în urma controlului maşinii, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 100.000 de ţigarete fără marcaje fiscale, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Poliţiştii de frontieră doljeni au procedat la ridicarea întregii cantităţi de ţigări, în valoare de 50.000 de lei, iar autoturismul în care acestea se aflau a fost indisponibilizat.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător



Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.