Halloween party ideas 2015


Cele două tronsoane în care au fost împărțite lucrările au fost realizate în proporție de 50%, respectiv 23%
La aproape un an și jumătate de la inaugurarea podului peste Dunăre de la Vidin-Calafat, România nu a finalizat lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere către Bulgaria. Termenele de finalizare a execuției la drumul național DN 56 Craiova – Calafat au fost prelungite până la 1 mai 2015, a informat ieri Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), la solicitarea GdS.

Tronsonul Craiova – Galicea Mare (47 km) este executat de către compania Delta ACM, lucrările fiind realizate în proporție de 54%, în timp ce pe tronsonul Galicea Mare – Calafat (37 km), unde lucrează compania grecească Mochlos SA, s-au realizat doar 23% din lucrări. Conform noilor termene, primul tronson trebuie finalizat la 1 mai, iar cel de-al doilea pe 28 aprilie 2015.

Circulația este îngreunată de utilajele companiilor de construcții. Pe al doilea tronson, semafoarele se înmulțesc, iar carosabilul este îngust și cârpit. Contractul pentru tronsonul realizat de Delta ACM (151 de milioane de lei fără TVA) a fost încheiat în octombrie 2011, iar cel pentru tronsonul Mochlos SA (82 de milioane de lei fără TVA), în august 2012. În 2013, guvernul nu a alocat nici un ban pentru primul tronson și doar cinci milioane de lei pentru cel de-al doilea. Mai mult, statul le-a cerut constructorilor să execute lucrări din fonduri proprii, arată un document guvernamental citat de agenția de presă Mediafax.

Ruta a fost inclusă în masterplanul pe transporturi

CNADNR susține că în acest an nu sunt probleme cu finanțarea, banii fiind asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Sectorial de Transport (POST).
În afară de lipsa banilor, pentru întârzierea lucrărilor, CNADNR a invocat condițiile meteo nefavorabile din 2014, dar și dificultatea scoaterii din circuitul forestier a terenurilor necesare pentru lățirea drumului. Pe o lungime de zece kilometri, „problema a fost rezolvată în septembrie 2014“, informează CNADNR.

 În afară de reabilitarea și extinderea carosabilului, proiectul presupune construirea a două poduri noi și reabilitarea altor cinci, dar și reabilitarea a 12 spații de parcare existente.
Pe lângă scurtarea timpului de parcurs între Craiova și Calafat, drumul presupunea reducerea costurilor de exploatare a vehiculelor în perioada 2013-2015 cu 7,4 milioane de euro.
Trebuie spus că ruta Craiova – Calafat (83 km) figurează și în masterplanul pe transporturi în perioada 2014-2030, în categoria drumurilor Eurotrans care urmează să fie finanțate din fonduri europene (41,5 milioane euro fără TVA). Nu este clar însă dacă este sau nu vorba de DN 56 sau o rută prin afara localităților și nici în ce categorie se încadrează (autostradă, drum expres).
Tot Calafatul ar trebui să fie legat de Drobeta Turnu-Severin printr-un alt drum Eurotrans (96 km), evaluat la 50,8 milioane de euro plus TVA.

preluat:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.