Halloween party ideas 2015

Comuna Poiana Mare, una dintre cele mai mari și bogate din Dolj, avea nevoie de alimentare cu apă și rețea de canalizare, un confort minim pe care harnicii săi locuitori și l-au dorit demult. După o așteptare îndelungată, localitatea a intrat în forță în febra lucrărilor de infrastructură. Deși ne aflăm încă pe timp de iarnă, constructorii s-au încumetat să continue lucrările de săpături pentru introducerea conductelor. Ceea ce nu s-a întâmplat în alte părți, aici se poate: după alimentarea cu apă, urmează imediat și canalizarea apelor menajere. Primăria vine și ea cu un proiect pentru refacerea sistemului de colectare a apelor pluviale. Efectul se va simți la sfârșitul anului acesta sau cel mai târziu la începutul anului viitor când toată comuna va fi conectată la utilități.


Comuna Poiana Mare va avea apă și canalizare până la începutul anului viitor. Lucrările de introducere a conductelor au fost începute anul trecut și, în ciuda faptului că este iarnă, constructorii continuă să lucreze și în aceste zile. Imediat după sărbători, cele două societăți, Polistart și TCIF, au revenit pe șantier și lucrează în paralel la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare. „2014 a fost un an foarte ploios și avem încă de suferit din cauza acestui lucru. Pânza freatică a urcat foarte mult și, în unele cazuri, beciurile caselor au fost inundate, iar apa din fântâni nu mai este potabilă în multe locuri. Ne încurcă și la lucrări pentru că trebuie să fie făcute săpături și, la 5 metri adâncime, muncitorii dau de apă. Dacă nu ar fi fost toate aceste probleme, lucrarea ar fi fost mai avansată”, a menționat primarul localității Poiana Mare, Marin Vintilă.
Marin Vintilă.
Masterplanul județean își arată primele efecte

Lucrările de la Poiana Mare se realizează cu bani europeni care au venit prin Masterplanul Consiliului Județean Dolj. Apa vine de la Calafat, va trece prin Poiana Mare și va merge spre Ghidici și Rast, aici existând stația de epurare. Potrivit primarului, lucrarea este realizată în proporție de 55% și se va întinde pe durata acestui an și puțin din anul viitor. „Cu partea a doua a proiectului este foarte posibil să ne ducem cu lucrarea până în 2016, depinde foarte mult și de vreme. Oricum va fi mai simplu de lucrat pentru că săpăturile principale s-au executat deja”, a mai spus primarul Marin Vintilă. Tot în partea a doua a proiectului de apă și canalizare sunt prinse și racordurile pentru fiecare gospodărie în parte.

Doi kilometri de canal se decolmatează

Din cauza faptului că pânza freatică este mai sus decât în alte locuri, comuna Poiana Mare se confruntă cu probleme atunci când cad precipitații bogate. Lucru aceste se știe și autoritățile locale și-au creat un sistem de apărare împotriva inundațiilor pe care îl îmbunătățesc de la un an la altul. Există un canal de preluare a apelor pluviale care străbate localitatea de la nord la sud, dinspre Calafat spre Tunarii Vechi. ”Ne-am propus să facem podurile și podețele pentru a evita, pe cât posibil, problemele create de surplusul de apă. Chiar avem o suprafață de vreo 2 kilometri pe lungimea acestui canal și încercăm, cu utilajele noastre, să o decolmatăm. Când plouă mult și pe o perioadă mai îndelungată, apa nu mai intră în sol și oamenilor le intră apa în curți, chiar în beciuri”, a mai declarat primarul.

Poduri și podețele pentru apărarea comunei de inundații

Primăria Poiana Mare și-a propus ca, prin acest proiect, să construiască 10 poduri și mai multe podețe peste aceste canale. Lucrarea se află în desfășurare încă de anul trecut, realizându-se până acum opt poduri mari. „La fiecare gospodărie se va face câte o rigolă și un podeț. În total vor de 2.800 de gospodării conectate la acest sistem de colectare a apelor pluviale. Este un lucru foarte bun și sperăm ca oamenii să nu mai aibă probleme atunci când plouă”, a precizat primarul Marin Vintilă. Rigolele și podețele nu vor fi întâlnite pe strada principală deoarece s-a considerat, la întocmirea proiectului, că ele existau deja. În paralel, primarul își propune să treacă și la asfaltarea străzilor. Firmele care execută apa și canalizarea vor aduce drumul la starea inițială, după care Primăria Poiana Mare va veni cu un proiect propriu pentru asfaltarea unor străzi pe o distanță de 11,8 kilometri.

Târgul de săptămână va fi modernizat

Pentru anul acesta, sunt creionate două proiecte importante pentru localitate. În primul rând, va fi reabilitat Căminul Cultural din satul Tunarii Vechi. Primarul Marin Vintilă a precizat că va redepune acest proiect pentru modernizarea infrastructurii pe Grupul de Acțiune Local (GAL) Calafat. S-a încercat și anul trecut să se vină cu acest proiect, dar, din păcate, inițiativa nu a întrunit numărul de voturi necesare. Un alt proiect, de această dată pe fonduri locale, este refacerea târgului săptămânal din comună. Aici vor fi amenajate hale moderne. ”Târgul este unul din obiectivele noastre pentru acest an. Vrem să îl modernizăm, să aibă hale și oamenii să poată cumpăra și vinde în condiții mult mai bine decât până acum”, a precizat primarul Marin Vintilă. Târgul de la Poiana Mare este considerat unul dintre cele mai mari din județ.

Roșiile au răsărit deja

Dacă localitatea Dăbuleni este considerată patria lubenițelor, Poiana Mare este, cu siguranță, unul dintre cei mai mari producători de roșii din județ. Încă din decembrie, legumicultorii au pus sămânța la încolțit în răsadnițele pregătite așa cum scrie la carte, astfel că plantele sunt acum deja răsărite. În luna martie vor fi scoase în solariile mari din curte sau din câmp, fiecare unde le are. Primele roșii de la Poiana Mare vor ieși pe piață în luna mai. ”Roșiile sunt prioritare la noi în comună. Cei mai mulți legumicultori cultivă tomate și pot să spun că avem producții foarte bune. De pildă, anul trecut recoltele au fost unele mulțumitoare în ciuda ploilor care au fost. Oamenii au învățat legumicultură din tată în fiu și roșiile care se produc aici sunt cele mai bune. Au un gust deosebit și, de aceea, sunt foarte căutate pe piață fiind preferate de consumatori”, și-a lăudat primarul Marin Vintilă legumicultorii din comună. Alături de roșii, la Poiana Mare se mai cultivă și ardei, vinete, kapia, gogoșar, castraveți și varză.

Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.