Razii printre comercianții din Băilești și Calafat

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

În vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, în această perioadă a Sfintelor Sărbători Pascale, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat și joi seria acțiunilor pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite de comerţ. În atenția polițiștilor s-au aflat de această dată agenții economici din Calafat și Băilești ce își desfășoară activitatea în domeniul „comercializării cărnii și produselor din carne” precum și în domeniul ”morărit – panificație”. 

Astfel, oamenii legii au verificat 15 societăţi comerciale și alți 8 agenți economici, precum și 16 mijloace de transport, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 93.000 lei. De asemenea, polițiștii au confiscat 250 kg carne, peste 500 kg făină și aproape 1400 de pâini, valoarea totală a produselor ridicându-se la 4800 lei. 

Pe parcursul acestor activități, la un magazin din Băilești a fost identificată cantitatea de 100 kg carne de vită ce urma a fi comercializată, pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Societatea a fost sancţionată contravenţional cu 20.000 lei dispunându-se totodată confiscarea cantiţăţii de carne aflată în gestiune fără documente de provenienţă. De asemenea, la un alt magazin au fost găsite 550 pâini ce urmau a fi comercializate, pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă.

„Și de această dată societatea a fost sancţionată contravenţional cu suma de 10.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea celor 550 pâini, aflate în gestiune fără documente de provenienţă”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.