Halloween party ideas 2015


Inspectoratul spentru Situaţii de Urgenţă Dolj a trimis astăzi un comunicat în care anunţă că în data de 03.iunie s-a reactivat Comitetul Județean de Coordonare a Situațiilor de Urgență determinate de calamități naturale (caniculă) din cadrul D.S.P Dolj.

Comitetul va urmări organizarea activității medicale și măsurile care trebuie luate la nivelul fiecărui tip de asistență medicală: medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spitale, unități medico - sociale, seviciul de ambulanță, puncte de prim ajutor.

Planul de măsuri vizează realizarea acțiunilor de cooperare între prefecți și primari, puncte de distribuire a apei potabile ce funcționează în situația de cod portocaliu și roșu, în sensul că vor fi disponibile scaune și apă potabilă pentru persoanele care intră să se adăpostească și o linie telefonică pentru anunțarea urgențelor.

Asigurarea acestor puncte cu apă rece potabilă, climatizare sau ventilație revine consiliilor locale.

În situația de cod roșu în punctele de prim- ajutor va exista personal medical calificat pentru acordarea primului ajutor. Acest personal împreună cu echipamentul de diagnostic, medicamente și echipamente sanitare va fi asigurat de către primării prin cabinetele medicale școlare aflate în subordine și finanțate de la bugetul de stat de către Ministerul Sănătății.

Punctele de distribuire a apei potabile și de prim-ajutor vor fi înființate de autoritățile locale cărora li s-au solicitate propuneri în acest sens.

Distribuirea punctelor de prim - ajutor medical pentru persoanele afectate de caniculă la nivelul județului Dolj, se activează în situația de COD ROȘU, după cum urmează:

Craiova: - puncte de prim ajutor temporare: 5

puncte de prim ajutor permanente: 15

Băilești: - puncte de prim ajutor temporare: 2

puncte de prim ajutor permanente: 3

Calafat: - puncte de prim ajutor temporare: 1

puncte de prim ajutor permanente: 5

Filiași: - puncte de prim ajutor temporare: 1

puncte de prim ajutor permanente: 2

Segarcea: - puncte de prim ajutor permanente: 2

Dăbuleni: - puncte de prim ajutor permanente: 2

În mediul rural PRIMUL AJUTOR se asigură de către cabinetele medicilor de familie și farmacii.

Puncte de prim ajutor în farmacii:

Craiova: 100 farmacii;

Calafat: 5 farmacii;

Băilești: 5 farmacii;

Filiași: 3 farmacii;

Segarcea: 3 farmacii;

Dăbuleni: 3 farmacii;

Bechet: 1 farmacie.

Informează BIROUL DE PRESĂ din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltenia” DOLJ.

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.