Halloween party ideas 2015


Descendentă a unei familii de boieri luminați din zona Calafatului, Marincu, Florentza Georgetta, aflată azi la venerabila vârstă de aproape 90 de ani, are o poveste de viață tulburătoare, demnă de a fi ecranizată. GdS a vizitat-o pe scriitoarea Florentza Georgetta Marincu la București pentru o poveste de… povestit.
Scriitoarea Florentza Georgetta Marincu este născută pe 9 noiembrie 1925, iar în prezent locuiește singură în București (bulevardul Mihail Kogălniceanu), soțul decedând în urmă cu câțiva ani. Viața ei este de poveste, de film: „Împlinisem un an şi ceva când am fost botezată în casa părinților din Calafat, casă moștenită de mama mea de la bunicul ei matern, Dumitru Arssenie, grec din insula Myconos. Naş mi-a fost Ion Petrovici, ministru al educaţiei naţionale în guvernul Goga, prieten cu tata din tinereţe, de la Leipzig. Ion Petrovici a venit la Leipzig, în 1905-1906, să-şi facă teza de doctorat în filosofie. Celebrul profesor Wilhelm Wundt îi dăduse ca îndrumător pe George Marincu (tatăl meu), unul dintre studenţii lui favoriţi, atunci în ultimul an al Facultăţii de Filosofie… Venirea ministrului Petrovici a provocat o adevărată sărbătoare în Calafat, după câte mi s-a povestit ulterior. Primarul Calafatului l-a întâmpinat în gară, alături de tata, cu pâine şi sare. Elevii Şcolilor primare locale, dar şi ai satelor din jur, în costume naţionale, «tiveau» străzile, de la gară până la casa Arssenie. Fluturau steguleţe, aruncau flori în calea convoiului de maşini, strigau urări de bun venit. După masă, s-a organizat o excursie pe Dunăre cu un vaporaş. În 1927, când abia trecusem de vârsta de doi ani, părinţii mei au divorţat“.

Orfană de ambii părinți la nici 15 ani

Romanul vieții Florentzei Marincu cuprinde apoi episoade tulburătoare. A fost luată de mama ei la București, iar tatăl a rămas la Calafat. Pe la cinci ani, a revenit în Calafat, în grija tatălui: „Calafatul a devenit pentru mine un fel de rai. Zburdam ca un fluturaş prin marea curte şi splendida grădină, fără oprelişti, deşi supravegheată. Copiii vecinilor îmi deveniseră prieteni de joacă. Câte deosebiri faţă de Bucureşti, unde trebuia să fac «numai ce se cade», iar când ieşeam din casă trebuia să-mi pun mănuşile şi să mă plimb «cuminte». Sunt recunoscătoare şi astăzi tatălui meu pentru că mi-a dat acest refugiu, care va deveni curând singurul balsam pentru mine“.
După ce mama ei s-a recăsătorit în București (1936), peste un an a murit tatăl Florentzei, iar în 1940 a decedat și mama, rămânând orfană la nici 15 ani. Tatăl vitreg, „nenea Alexandru“, i-a rămas bun sfătuitor şi prieten de nădejde: „Vremurile au devenit grele şi pentru el. A pierdut tot ce avea. În 1949 s-a sinucis ca să nu fie arestat, ca şi fraţii lui“.
Cum a fost viaţa dumneavoastră în acei ani grei? La această întrebare, interlocutoarea GdS a spus: „Orfană, singură, am fost ani de zile oaspete în casele altora. Din 1940, pendulam între Bucureşti şi Calafat (…). Toate vacanţele le petreceam la Calafat. Acolo aveam camera mea, distracţii după vârstă şi anotimp, mulţi prieteni. Plimbări, plajă, înot în Dunăre, vâslit şi întreceri de caiac, ceaiuri etc. Viaţa în provincie decurgea încă tihnită, deşi ne aflam în plin război mondial. Trenurile pentru călători civili erau spraaglomerate. Deseori intram în vagonul de Craiova pe geam. Călătoream mai mult în picioare, pe coridor, împinsă de colo până colo, cu micul meu bagaj, de cei care treceau înghesuindu-ne. Dar nu renunţam să plec spre locul unde mă regăseam şi îmi tihnea totul“.

„Când a sunat alarma în Gara de Nord, am fost singura care a coborât din tren“

În primăvara anului 1944, a absolvit liceul. În aprilie 1944, când a început bombardamentul american în Bucureşti, se afla în trenul de Craiova, în aşteptarea semnalului de plecare din Gara de Nord spre Cetatea Băniei: „Când a sunat alarma în Gara de Nord, am fost singura care a coborât din tren. Vagoanele erau înţesate de refugiaţi basarabeni cu copii şi o mulţime de bocele… Am fost singura care am scăpat cu viaţă! Ce s-a întâmplat? Tras în triaj, bombardat, trenul a fost făcut ţăndări. Când am început să alerg pe peronul dintr-odată pustiu, pur și simplu ploua cu cioburi din tavanele de sticlă… Mi-am tras puloverul pe cap ca să-mi apăr ochii şi obrajii şi astfel am izbutit să ajung neatinsă afară, în… bubuituri. Erau bubuituri de bombe, ţăcănit de mitraliere, cele de la antiaeriană ş.a.m.d. Un val de oameni a ieşit din gară pe urmele mele. M-am trezit împinsă, trântită la pământ în spatele uneia din groasele coloane, acoperită de un trup bărbătesc. Acela m-a ridicat, apoi mi-a arătat schija care căzuse alături de mine. Era un medic militar care a condus tot grupul la adăpostul de la Palatul CFR. Eram cu părul vâlvoi, toată murdară de praf, cu ciorapii rupţi şi genunchii răniţi din căzătură. Dar trăiam! În Bucureştiul tocat de bombele americane însă nu mai era de stat. Am reuşit să ajung teafără la Calafat. Evenimentul de la 23 august 1944 m-a prins acolo. Câtă bucurie, în sfârşit pace! Dar câte spaime şi dureri au urmat-o!“.

Exmatriculată din facultate pentru origine nesănătoasă

A revenit la București pentru susținerea bacalaureatului și admiterea la facultate: „Când am ajuns în Bucureşti, aşa cum mă sfătuise mătuşa mea Anişoara, am sunat la uşa garsonierei ei din strada Ştirbei Vodă. Mi-a deschis Mara, fosta femeie de serviciu, atât de îndatoritoare altădată, părând că mă iubeşte. Acum s-a înţăfoiat dintr-o dată, m-a privit cu ochi răi şi mi-a spus ritos: «Domnişoară, nu mai poţi sta aici! Acum noi locuim în garsonieră. Eu sunt funcţionară la ICRAL, Iosif, soţul, inspector la ICAB!». Nu s-a clintit din prag ca să mă lase să intru. Fără să mă întrebe dacă am unde să dorm, mi-a trântit uşa în nas. Cişmigiul fiind aproape, m-am dus şi m-am aşezat pe o bancă. Aveam o valijoară cu cele strict necesare şi un rest din pacheţelul făcut de mătuşa Anişoara, căreia de mult îi spuneam «mami». În buzunar, 200 de lei, daţi tot de ea. Am mâncat, m-am rezemat de valiza lipită de spătarul băncii şi am aţipit. Stătusem în tren mai tot timpul în picioare, o noapte foarte obositoare. Când m-am trezit, ştiam unde trebuia să mă duc: la o bună prietenă a mea, ardeleancă din Arad, cu zece ani mai mare decât mine, Tita (…). Avea o cămăruţă la mansardă, cu un singur pat. M-a îmbrăţişat cu sinceră bucurie, m-a ascultat întristată şi mi-a zis: «Sigur că rămâi la mine! Vom dormi cu rândul. Punem ceasul să sune din două în două ore. Ne schimbăm, una în pat, cealaltă moţăind cu capul pe masă». Aşa am şi făcut. Era groaznic“.
A locuit apoi la un văr, a reușit la Facultatea de Drept, dar la începutul celui de-al doilea an a fost exmatriculată din facultate „pentru originile sociale necorespunzătoare“. A susținut alt examen de admitere la Institutul de Asistenţă Socială, dar și la Psihologie. A reușit, a rămas iarăși fără locuință, dar a găsit o soluție (la o altă vară). Masa o servea la cantina „Buzești“: la prânz, o ciorbă subţire şi fără gust, cu mâncare de gogonele acre, în farfurie de tinichea. Pâinea era, în acel an 1948, un pătrat de 10 cm pe 10 cm de… mămăligă tăiată cu sfoara. În anul următor, mămăliga fusese înlocuită cu un coltuc bunicel de pâine. Mămăliga şi pâinea le înjumătăţea ca să aibă şi seara la cină, adăugând câte o cană de apă.

Pentru căsătorie, dispensă de la Patriarhul Justinian Marina

În 1949 l-a cunoscut pe Willy Marincu. Florentza Marincu adaugă: „Era vărul meu primar, fiul fratelui tatălui meu. Auzisem de el, dar nu ne întâlnisem niciodată. Orfan de tată de la patru ani, fusese crescut de câţiva unchi din familia mamei. Acum era student la Politehnică. Se apropia de absolvire. Când ne-am dat mâna şi ne-am privit am ştiut că nu ne vom mai despărţi niciodată. O prietenie strânsă s-a transformat cu vremea în iubire. Am hotărât să ne căsătorim. Dar câte piedici! Familiile, câte mai aveam fiecare, au luat foc. Chiar cei care ne ştiuseră de mici până atunci. Şi ce formalităţi greu de îndeplinit! Un văr de-al doilea al mamei s-a zbătut şi ne-a scos aprobarea pentru căsătoria civilă de la Procuratură şi Tribunalul Suprem (cerute pentru căsătoria verilor primari), iar pentru cea religioasă, dispensă de la Patriarhul Justinian Marina“.

Sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.