Halloween party ideas 2015

Noapte lungă pentru polițiștii din județ, după ce un adolescent de 17 ani din Drobeta Turnu-Severin a furat, în noaptea de 18 spre 19 august, mașina unui localnic din Maglavit, Dolj.
A urmat o urmărire de zeci de kilometri, încheiată la Craiova. De altfel, minorul, a încercat să dea și o spargere în locuința unei craiovence, însă femeia l-a surprins și a anunțat imediat poliția. În cele din urmă, băiatul a fost prins în Gara din Craiova.

Adolescentul, despre care se aflase că era dat în urmărire națională de poliția mehedințeană după ce fugise din Centrul de minori ”Sf. Nicodim” Dr. Tr. Severin, era bănuit că are la activ mai multe furturi, atât din auto cât şi din locuinţe, în mai multe localităţi din județul Mehedinţi.

Polițștii Secției 9 Poliţie Rurală Cetate au fost sesizaţi, în noaptea de marți spre miercuri, de Cristian M., din Calafat, cu privire la faptul că, persoane necunoscute, i-au sustras autoturismul parcat la locuința tatălui său, din comuna Maglavit, județul Dolj, autoturism care avea portierele deschise și cheia în contact. Imediat, au fost alertaţi polițiștii de la secţiile rurale învecinate, iar la scurt timp autoturismul în cauză a fost reperat în  localitatea Poiana Mare, unde polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire însă, conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea în direcția localității Rastul Vechi. S-a procedat la urmărirea autoturismului, situaţie în care şoferul l-a abandonat la ieșirea din localitatea Rastul Vechi, pe D.J. 55 A, reușind să fugă prin culturile agricole, profitând şi de întuneric.

Prin extinderea cercetărilor și informarea tuturor echipajelor de poliție din județ, cu sprijinul polițiștilor din cadrul S.R.P.T. Craiova, suspectul a fost identificat și prins în Gara din Craiova. ”Este vorba despre un minor în vârstă de 17 ani, Ș.G., din municipiul Dr. Tr. Severin, județul Mehedinți, care era pus în urmărire națională de polițiștii din Mehedinți, întrucât a plecat voluntar din Centrul de minori Sf. Nicodim Dr. Tr. Severin. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că acesta, ieri, a escaladat balconul unei craiovence, cu intenția de a pătrunde în locuință și de a sustrage bunuri, însă nu a reușit fiind surprins de partea vătămată care a furnizat polițiștilor informații utile în identificarea și prinderea celui în cauză”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj.

Din verificările efectuate de polițiștii doljeni, în colaborare cu polițiști de investigații criminale din Mehedinți, anchetatorii au stabilit fatul că Ș.G. este bănuit de comiterea mai multor furturi, atât din auto cât şi din locuinţe, în mai multe localităţi din județul Mehedinţi.

După audierile efectuate de polițiștii doljeni în cauzele privind furtul calificat, conducerea fără permis și tentativa la furt, Ş.G.  a fost preluat de către polițiștii din cadrul IPJ Mehedinţi – Poliţia oraşului Vânju Mare, pentru continuarea cercetărilor privind faptele comise pe teritoriul lor de competenţă.

sursa:craiovaforum.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.