Halloween party ideas 2015

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj au verificat câteva zeci de comercianţi de produse textile. Legislaţia în materie a fost, în cea mai mare parte a cazurilor, nerespectată. Motiv pentru care amenzile au urcat la 28.000 de lei, iar opt operatori economici au primit oprirea de la vânzare a mărfurile neconforme în valoare de peste 10.000 de lei.


În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul al III-lea, în perioada 1-11 septembrie 2015 s-a desfăşurat de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare a produselor textile.

„S-a urmărit respectarea cerinţelor privind denumirea fibrelor textile, etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile, norme reglementate de Regulamentul U.E. nr. 1007/2011”, ne-a precizat Gheorghe Marinescu, comisar-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj.

„Etichetare” înseamnă ataşarea informaţiilor solicitate la produsul textil prin aplicarea unei etichete; „marcare” reprezintă indicarea informaţiilor solicitate direct pe produsul textil de coasere, brodare, imprimare, ştanţare sau prin folosirea oricărei tehnologii de aplicare.


Eticheta trebuie să ne spună totul

Inspectorii atrag atenţia că produsele textile pot fi puse la dispoziţie pe piaţă, numai cu condiţia ca acestea să fie etichetate, marcate sau însoţite de documente comerciale cu respectarea regulamentului sus-menţionat. „Numai produsele textile compuse în totalitate din aceeaşi fibră pot fi etichetate sau marcate drept „100%”, drept „pure” sau drept „integrale” şi este interzisă utilizarea acestor termeni sau a unor termeni similari pentru alte produse textile”, a punctat Gheorghe Marinescu.

Un produs textil poate fi etichetat sau marcat cu una dintre denumirile menţionate în Anexa III a Regulamentului U.E., cu condiţia ca acesta să fie compus în exclusivitate dintr-o fibră de lână, care nu a fost anterior încorporată într-un produs finit şi nu a suferit operaţiuni de filare sau pâslire, altele decât cele necesare pentru fabricarea produsului respectiv, nici prelucrării sau utilizării, care să fi deteriorat fibra. Eticheta oricărui produs textil trebuie să mai cuprindă denumirea şi procentul din greutate al tuturor fibrelor care compun produsul în ordine descrescătoare.


Producătorul are obligaţia etichetării, cu o excepţie

Atunci când introduce pe piaţă un produs textil, producătorul asigură furnizarea etichetei sau a marcajului şi exactitatea informaţiilor conţinute de aceasta sau acesta. De la această regulă există o singură excepţie. Când producătorul nu îşi are sediul în U.E., importatorul asigură furnizarea etichetei sau a marcajului şi exactitatea informaţiilor conţinute de aceasta. Un distribuitor este considerat producător în cazul în care introduce pe piaţă un produs sub denumirea sau marca sa, aplică el însuşi eticheta sau modifică conţinutul etichetei.

Buni de plată, pentru că nu tradus în limba română

Inspectorii C.J.P.C. Dolj cu mai constatat că etichetarea şi marcarea în limba română nu este respectată de unii comercianţi. Astfel, la 4 operatori economici verificaţi: S.C. OZDAL IMPEX Craiova, S.C. SOLACO IMPEX S.R.L. Calafat, S.C. ELVIV S.R.L. Craiova şi S.C. HENG BIN S.R.L. Craiova au fost găsite la comercializare produse textile (bluze, pijamale, blugi), care nu aveau eticheta cu datele de identificare şi caracterizare traduse în limba română. Faţă de cele constatate a fost dispusă măsura de oprire temporară a produselor textile în valoare de 7.565 de lei şi au fost aplicate 4 amenzi contravenţionale, în valoare de 8.000 de lei.

Amenzi totale de 28.000 de lei

Urmărind şi alte abateri, inspectorii C.J.P.C. Dolj au constatat la 17 operatori economici dintre cei verificaţi, că informarea consumatorilor a fost viciată prin neafişarea preţului de vânzare, în mod vizibil, lizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. Astfel, în aceste cazuri au fost aplicate 10 amenzi în valoare de 10.000 de lei şi 7 avertismente. Astfel, S.C. H&M  Magazin Craiova avea la comercializare produse textile în valoare de 3.219  de lei, care nu aveau indicată pe etichetă denumirea produsului. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. O altă societate, S.C. HIMEL S.R.L. Craiova oferea la vânzare produse textile în valoare de 1.270 de lei, care nu aveau indicată pe etichetă denumirea produsului şi mărimea. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare a produselor textile, în valoare de 1.270 de lei, şi s-a aplicat sancţiunea avertismentului.

La S.C. TOM TAILOR RETAIL S.R.L. Magazin Craiova, S.C. NING NING S.R.L. Craiova şi S.C. PREŢURI PENTRU TINE S.R.L. Craiova au fost găsite la comercializare produse textile, care nu aveau precizate pe etichetă denumirea şi adresa importatorului. Faţă de cele constatate a fost dispusă măsura de oprire temporară de la comercializare a produselor textile în valoare de 1.743 de lei. Au fost aplicate 2 amenzi în cuantum de 5.000 de lei şi 1 avertisment.

Număr de operatori economici controlaţi  30


  • Număr de operatori economici cu abateri: 27

  • Valoare controlată: 40.250 de lei

  • Valoare cu abateri: 27.461 de lei

  • Oprirea temporară a comercializării: 8 cazuri /10.578 de lei

  • Număr sancţiuni aplicate: 27, dintre care 10 au fost avertismente şi 17 amenzi în valoare totală de 28.000 de lei.

  • La nivel naţional au fost controlaţi 807 operatori economici. Valoarea produselor controlate a fost de 4.876.455 lei. La 647 operatori economici  din cei 807 controlaţi, reprezentând 80,17% s-au depistat abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor cu abateri a fost de 1.828.375 lei.


sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.