Halloween party ideas 2015


Cele două grupări vor profita de amânarea jocului dintre Tractorul Cetate şi Dunărea Calafat
Partea a doua a sezonului regulat trebuia să programeze mâine, de la ora 11, la Cetate, meciul şoc al etapei a 13-a. Din păcate, derbiul Tractorul Cetate-Dunărea Calafat a fost amânat la cererea echipei gazdă, care a trimis în acest sens la o adresă la AJF Dolj. De această situaţie pot profita următoarele două echipe: Recolta Ostroveni şi Viitorul Cârcea. Prima grupare care se află pe locul al treilea în clasament are un joc aparent facil la Leamna, cu Unirea din localitate.

”Ne propunem victoria în meciul de la Leamna, pentru că vrem să ne menţinem în coasta primelor clasate. Trebuie să tratăm jocul serios, să obţinem punctele puse în joc, pentru că urmează un meci foarte dificil etapa viitoare. Putem profita şi de faptul că nu se va juca meciul de la Cetate, pentru a porni cu un moral bun pentru jocul cu ei de săptămâna viitoare”, a declarat tehnicianul Recoltei Ostroveni, Ovidiu Florescu.

Tot în această rundă, Viitorul Cârcea joacă la ultima clasată Ştiinţa Malu Mare, iar echipa lui Ionuţ Ţiclea ţinteşte să nu piardă contactul cu primele 3 clasate.

”Cred că această competiţie se va echilibra serios până la finele anului. Distanţa între echipele din faţă nu este una foarte mare şi face ca liga a patra să devină interesantă. Vedeţi că şi Tractorul Cetate, formaţia de pe primul loc a avut o sincopă etapa trecută la Bechet, acum are amânat meciul cu Dunărea Calafat. Deci campionatul cu siguranţă se va relansa. Viitorul Cârcea îşi propune o clasare bună, când se va trage cortina peste etapele ce au mai rămas de jucat, iar meciul de la Malu Mare îl vom aborda cu maximă seriozitate, chiar dacă vom întâlni echipa de pe ultimul loc al clasamentului. Nu ne mai permitem să pierdem puncte, dacă vrem să fi acolo în faţă”, a declarat tânărul tehnician de la Viitorul Cârcea, Ionuţ Ţiclea.

Echipa sa va da piept runda viitoare cu Progresul Segarcea, grupare aflată în picaj în ultimele runde.

Programul etapei a 13-a din acest sezon, care se va juca sâmbătă la ora 11, este următorul: Luceafărul Craiova - Progresul Segarcea, Sic Pan Unirea - Dunărea Bistreţ, Metropolitan Işalniţa - Ştiinţa Danubius Bechet, Unirea Leamna - Recolta Ostroveni, Ştiinţa Malu Mare - Viitorul Cârcea.

Clasament

1. Tractorul Cetate 12 9 2 1 34-15 29
2. Dunărea Calafat 12 8 1 3 38-17 25
3. Recolta Ostroveni 12 7 4 1 34-21 25
4. Viitorul Cârcea 12 8 0 4 54-21 24
5. Dunărea Bistreţ 12 7 2 3 43-22 23
6. Danubius Bechet 12 7 2 3 35-16 23
7. Progresul Segarcea 12 7 0 5 21-21 21
8. Sic Pan Unirea 12 4 2 6 32-37 14
9. Metropolitan Işalniţa 12 3 0 9 31-33 9 
10. Unirea Leamna 12 2 1 9 17-45 7
11. Luceafărul Craiova 12 2 1 9 13-50 7
12.Știinţa Malu Mare 12 0 1 11 16-70 1


Etapa viitoare
21 noiembrie, ora 11

Dunărea Bistreţ - Luceafărul Craiova
Știinţa Danubius Bechet - Sic Pan Unirea
Dunărea Calafat - Metropolitan Işalniţa
Recolta Ostroveni - Tractorul Cetate
Ştiinţa Malu Mare - Unirea Leamna
Viitorul Cârcea - Progresul Segarcea

sursa:jurnalulolteniei.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.