Halloween party ideas 2015

Microbuzele repartizate de Ministerul Educației unităților școlare nu pot fi folosite pentru transportul elevilor dintr-o comună în alta, chiar dacă nu există alte mijloace de transport în comun pe rutele respective (Foto:gds.ro)

20 de copii din Desa care învață la Liceul din Poiana Mare sunt obligați să meargă pe jos pe o distanță de 16 kilometri, sau cu ocazie pentru că pe ruta pe care se duc la şcoală nu există un mijloc de transport în comun. Culmea este că la primăriile din ambele comune există și microbuze școlare, dar liceenii nu au acces la ele pentru că autoritățile susțin că nu au cadrul legal să asigure transportul în afara comunelor. Prin urmare, prin ploi și vânt, copiii trebuie să se descurce ca să ajungă la școală.

Pentru a merge la liceu, elevii din mediul rural aleg unitățile școlare cele mai apropiate de casă. Pentru copiii din Desa, la absolvirea gimnaziului varianta cea mai apropiată este comuna Poiana Mare. Numai că odată ce aleg această variantă nu au mijloc de transport ca să ajungă la școală și asta în condițiile în care primăriile ambelor comune dispun de microbuze școlare. Într-o sesizare transmisă la Gazeta de Sud, părinții se întreabă cum este posibil ca microbuzele școlare date de Ministerul Educației să nu poată fi utilizate în situații speciale.

 „De ce primarii nu pun la dispoziție un microbuz pentru copiii care fac naveta Desa – Poiana, pentru că sunt destui copii care învață la liceul din comuna Poiana Mare. În fiecare zi stau la ocazie prin vânt, ploi, zăpadă și temperaturi scăzute iarna sau prin arșiță, vara pentru că nu vrea nimeni să pună la dispoziție un microbuz“, se arată în sesizare. 

Distanța între Desa și Poiana Mare este de opt kilomteri, iar pe această rută elevii merg zilnic dus-întors. Deși regulamentul de utilizare a microbuzelor școlare prevede că aceste mijloace de transport se folosesc pentru a asigura transportul din localitatea de domiciliu, pentru excursii atât în țară, cât și în străinătate, autoritățile locale spun că nu le pot folosi pentru transportul elevilor în afara comunei.

 „Nu există cadrul legal ca noi să punem la dispoziția elevilor care fac naveta de la Desa la Poiana Mare microbuzul școlar. Singura șansă este să le asigurăm transportul cu un microbuz privat. Este o firmă particulară care s-a oferit să le asigure transportul la Poiana Mare, dar dacă face contract pe un an. Părinții nu au vrut așa ceva. Au spus că unii copii nu se duc zilnic la școală și atunci s-a renunțat la această variantă“, a declarat Iulian Bâlteanu, primarul comunei Desa.

Elevii din Desa au și multe absențe la liceu

Elevii din Desa nu ajung în fiecare zi la liceu, o spune chiar directorul unității școlare din Poiana Mare, Gligă Lila, care susține că nu este altă variantă.

„Elevii din Desa vin la liceu după posibilități. Unii au mașini personale, alții vin cu ocazie. Situația aceasta nu este de acum. Durează de ani buni. Am încercat să găsim o soluție cu o firmă privată din Desa care să le asigure transportul pe această rută, dar nu s-a format numărul minim de elevi. Părinții au renunțat la această idee pentru că unii nu ajungeau la microbuz, alții veneau cu microbuzul și plecau cu ocazie. Din cauza lipsei transportului absentează. Tot din acest motiv s-au mai transferat și la liceele din Calafat, pentru că pe ruta Desa – Calafat este un microbuz privat. Microbuzele școlare nu se pot folosi pentru a asigura transportul între comune. Primăriile au avut disponibilitate să facă acest lucru. S-a discutat chiar ca una să asigure microbuzul și alta combustibilul, dar nu este cadrul legal pentru așa ceva“, a spus directorul Liceului din Poiana Mare. 

Pentru a beneficia de transport cu o firmă privată, elevii trebuie să plătească un abonament lunar, care este apoi decontat de unitatea școlară. Banii pentru decontarea navetei întârzie și câte două-trei luni. Elevii însă trebuie să aibă lună de lună suma fixă pentru abonament. Unii nu au aceste posibilități, provenind din familii prea sărace. Speranța lor ar fi microbuzele școlare, dar autoritățile spun că nu le pot folosi pentru că nu au cadrul legal. În aceste condiții, copiii minori sunt lăsați să stea în stradă să oprească mașini particulare ca să meargă la școală, o practică de ani buni la Desa. Și aceasta nu este singura localitate unde se întâmplă așa ceva. Nimeni nu face nimic pentru a schimba lucrurile.

sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.