Halloween party ideas 2015


Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au depistat un autoturism marca Ford Mondeo şi o remorcă marca Krone, care figurau în bazele de date ca fiind căutate de autorităţile din Bulgaria, respectiv Austria. Astfel, potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, vineri după-amiază, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român Constantin V., în vârstă de 28 ani, domiciliat pe raza judeţul Vâlcea, care conducea un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în Bulgaria. În urma verficărilor specifice în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din Bulgaria.

Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, sâmbătă, 2 aprilie a.c., în jurul orei 14.00, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar Nikolay V., în vârstă de 52 ani, la volanul unui ansamblu de autovehicule, format dintr-un camion marca Scania şi o remorcă marca Krone, ambele înmatriculate în Germania.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca autocamionului figurează ca fiind bun căutat pentru consfiscare, alertă introdusă de autorităţile austriece.

Faţă de cele constatate, cetăţeanul bulgar a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta este căutată, el fiind doar şoferul autocamionului.

“În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul şi remorca în valoare totală de 33.650 lei au fost indisponibilizate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat până la finalizarea cercetărilor”, a precizat comisar şef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.