Un bărbat de 48 de ani, din Calafat, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident la Ciupercenii Noi

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus
Un bărbat de 48 de ani, din Calafat (Dolj) a consumat băuturi alcoolice într-o cantitate impresionantă apoi s-a urcat, ieri, la volanul unui autoturism. N-a ajuns prea departe, pentru că în localitatea Ciupercenii Noi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. Din fericire, în urma accidentului, nu au rezultat decât pagube materiale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest de către polițiștii rutieri ajunși la fața locului, iar în cazul bărbatului din Calafat a rezultat o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, el a fost condus la Spitalul Calafat unde i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal în cauză, în conformitate cu prevederile legale.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.