Halloween party ideas 2015


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au depistat un cetățean bulgar care conducea autoturismul proprietate personală în baza unui permis de conducere fals.

În data de 30.03.2017, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră cetățeanul bulgar Borisov B., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în Suedia.

Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră doljeni au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, motiv pentru care s-a procedat la examinarea și identificarea elementelor de siguranță specifice.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că permisul nu prezintă elasticitatea celui original, înscrisurile sunt tipărite cu caractere diferite, iar în urma expunerii la raze UV, nu au fost evidențiate caracteristicile specifice.

Conducătorul auto a declarat că a obținut permisul de la șeful unei firme pentru care lucra în anul 2012 și nu are cunoștință despre faptul că acesta este fals.

Polițiștii de frontieră au luat măsura reținerii permisului de conducere, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Calafat News

{picture#http://4.bp.blogspot.com/-kMT8J0qeHcg/VbdxxUjkI5I/AAAAAAAASlM/AlrSQHRcrnU/s1600/cn2.jpg} Calafat News îşi propune să ofere cele mai importante şi cele mai noi ştiri. E-mail: calafat.live.stiri@gmail.com {facebook#https://www.facebook.com/calafatnews} {twitter#https://twitter.com/ciobanugigel} {google#https://plus.google.com/+CalafatNews} {pinterest#https://ro.pinterest.com} {youtube#https://www.youtube.com/channel/UC3D-WMvUbN9TlxFRUnSLu4A}
Un produs Blogger.