Vaccinurile pentru nou-născuţi…mai întârzie

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

Criza de vaccinuri ar fi trebuit rezolvată până la începutul acestei luni, însă din cauza unor probleme de natură contractuală, autorităţile sanitare s-au văzut nevoite să amâne din nou distribuţia dozelor către judeţele din întreaga ţară. În aceste condiţii, chiar dacă Ministerul Sănătăţii va intra în curând în posesia vaccinurilor, va mai dura, probabil, ceva timp până când acestea vor ajunge la direcţiile de sănătate publică, iar nou-născuţii vor fi imunizaţi.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii anunţau miercuri, că începând de astăzi, vaccinul hexavalent va fi livrat de către producător, urmând ca, apoi, să fie distribuit în teritoriu pentru continuarea imunizărilor. Acest tip de vaccin se administrează copiilor în vârstă de 2 luni şi 6 luni pentru imunizarea împotriva bolilor precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, h.influenzaeb, hepatitic B.

Mult mai complicată pare situaţia în cazul vaccinului pentavalent, utilizat pentru imunizarea noilor născuţi împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei bacteriene. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că acesta va fi achiziţionat prin procedura de negociere directă, care ar trebui să fie finalizată în aproximativ două săptămâni. Abia apoi, o cantitate de vaccin care să asigure necesarul din această perioadă va ajunge în cabintele medicilor.

Vaccinul pentavalent lipseşte în Dolj de trei luni

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţul Dolj, cabinetele medicale au suficiente doze de vaccin hexavalent. În schimb, a lipsit vaccinul pentavalent, care se administrează la vârsta de patru luni. Imunizarea unui nou-născut începe la două luni cu vaccin hexavalent, continuă cu pentavalent la patru luni, la şase luni hexavalent şi la 12 luni, tot hexavalent. A fost o perioadă de trei luni în care nu s-a făcut vaccinarea cu pentavalent, însă autorităţile sanitare dau asigurări că, în cele din urmă, copiii vor fi imunizaţi.

Vaccinul DTP-VPI-Hib este cel care lipseşte de trei luni din cabinetele doctorilor. Acesta este cunoscut şi sub denumirea de anti-diftero-tetano-pertusis, împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, anti-polio injectabil împotriva poliomielite şi anti-hemophillus, deoarece la copiii mici germenul hemophillus dă frecvente infecţii respiratorii. Vaccinul DTP-VPI-Hib se administrează la copiii cu vârsta de patru luni şi în combinaţie cu alte vaccinuri la copiii cu vârsta de şase luni şi un an. Vaccinările încep de la naştere şi au termene stabilite, până ce copilul împlineşte un an.

Lipsa vaccinurilor, chiar şi a celor care sunt obligatorii şi gratuite, a devenit o obişnuinţă pentru sistemul de sănătate românesc. Greu încercat de lipsa banilor sectorul sanitar nu încetează să-şi arate limitele. Anul acesta în mai multe  judeţe au fost probleme cauzate şi de lipsa vaccinului BCG, cel care se administrează nou-născuţilor împotriva tuberculozei.

Întârzieri provocate de birocraţie

Necesarul de doze de vaccin a fost transmis Ministerului Sănătăţii în funcţie de numărul de copii catagrafiaţi de medicii de familie care administrează vaccinul. Cu toate acestea, specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii pun criza pe seama faptului că vaccinul pentavalent cu administrare la vârsta de 4 luni, conform Calendarului nou de vaccinare cu aplicare din 1 iunie 2012, a necesitat organizarea unei licitaţii, potrivit procedurilor legale de achiziţii publice, cu respectarea timpilor legali aferenţi etapelor de derulare. În termeni mai puţin sofisticaţi, birocraţia a fost cea care le-a dat bătăi de cap autorităţilor.

În ciuda problemelor pe care le-au întâmpinat, medicii spun că această amânare nu afectează în vreun fel starea de sănătatea a copiilor, urmând ca aceştia să fie imunizaţi în timp util. Vaccinarea copiilor cu vârsta de până la un an este inclusă în Programul Naţional de Imunizare, costurile fiind suportate de Ministerul Sănătăţii, iar vaccinurile sunt distribuite prin direcţiile de sănătate publică judeţene.
Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.