Cea mai veche carte a Universităţii din Craiova datează din secolul al XVI-lea

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

Biblioteca Universităţii din Craiova dispune de un valoros fond de carte, format din volume ştiinţifice şi didactice, precum şi publicaţii periodice. La sfârşitul anului universitar 2011-2012, numărul volumelor aflate pe rafturile instituţiei ajungea la 1.084 949. Pe lângă acestea, mai există şi un fond de 3.099 documente audio-video.
Biblioteca din cadrul Universităţii din Craiova este una de tip enciclopedic, iar utilizatorii beneficiază de informaţii generoase din din diferite domenii, creându-se astfel premisele unor cercetări academice de valoare. Cele mai vechi volume pe care instituţia le deţine, datează încă din secolul al XVI-lea. Totodată, Biblioteca Universităţii din Craiova dispune şi de colecţii valoroase de publicaţii periodice. Una dintre bibliotecarele de aici, Elena Popescu, a publicat un articol despre aceste cărţi vechi care fac cinste Universităţii. În Revista “Oltenia – Studii, Documente, Culegeri”. În ceea ce priveşte cartea veche românească, avem un Penticostarion, publicat în anul 1743, având pe verso foii de titlu stema dublă cu iniţialele domneşti ale lui Mihai Racoviţă. De asemenea, la cartea veche străină, putem menţiona Chirurgia, publicată în anul 1544 în limba latină, având pe verso foii de titlu menţiunea: Index auctorum & operum. Hippocratis, Galeni, Oribasij”, a declarat prof. Mihai Coşoveanu, directorul Bibliotecii Universităţii din Craiova. Prin filialele sale, Biblioteca deserveşte toate cele 11 facultăţi ale Universităţii din Craiova, inclusiv Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin. Astfel, cititorii au posibilitatea studieze în sălile de lectură sau să împrumute la domiciliu cărţile de care au nevoie. Totodată, ei pot beneficia şi de schimbul inter-bibliotecar. De asemenea, utilizatorii Bibliotecii pot consulta o bogată colecţie de cărţi electronice (ebooks) precum şi bazele de date ştiinţifice la care Universitatea din Craiova are acces, prin programul naţional ANELIS şi prin proiectul Parteneriat pentru modernizarea şi reorganizarea serviciilor bibliotecilor universitare.

Centrul de Documentare Europeană

În cadrul Bibliotecii de Unicat din Lăpuş există Centrul de Documentare Europeană, înfiinţat în anul 2010 sub directa coordonare a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care pune la dispoziţia studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice surse de informare atât în forma tipărită, cât şi electronică, privind politica, legislaţia şi instituţiile Uniunii Europene. “Iubitorii culturii şi civilizaţiei germane pot găsi diverse materiale în cadrul Sălii Germane, care funcţionează pe baza contractului de colaborare încheiat între Institutul Goethe din München şi Biblioteca Universităţii din Craiova”, a mai spus prof. Mihai Coşoveanu, director Bibliotecii Universităţii din Craiova. De asemenea, studenţii beneficiază şi de Punctul de Acces la Informaţii (Point d’accès à l’information – PAI), înfiinţat în anul 2008, care oferã referinţe bibliografice şi articole full-text, alături de informaţii utile din lumea universitară francofonă.

O instituţie de învăţământ superior nu poate funcţiona fără o bibliotecă. Proverbul romanesc „ai carte, ai parte” se verifică în întregime. În consecinţă, după înfiinţarea Universităţii prin decret regal în anul 1947, a apărut şi Biblioteca, în anul 1948.
Sursa:lupamea.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.