HOROSCOP 2015: Cum va fi anul viitor pentru fiecare zodie

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus
Horoscopul carierei 2015 cuprinde tranzitele si aspectele astrologice care vizeaza casa banilor, casa muncii si casa carierei, pentru fiecare zodie in parte, traduse in tendinte si previziuni astrologice pentru tot anul 2015.


Berbecul in 2015: previziunile astrologice anuale

2015 promite Berbecilor noutati si satisfactii, atat in plan intim, cat si profesional. Este un an strabatut de un curent de entuziasm, mai pregnant pana in august.

Este un an marcat de pasiuni si emotii intense, ce pot sa rodeasca inclusiv in plan creativ si iti confera o mare expresivitate si darul de a-ti promova excelent talentele, produsele, imaginea.

Anul 2015 are o amprenta sociala puternica, fiindca toate cele trei cicluri ale retrogradarii lui Mercur se produc in case sociale ale Berbecului.

Mercur se va afla intre 5 ianuarie si 13 martie 2015 in casa relatiilor de grup (prieteni, cluburi, asociatii, fundatii si colectivitati diverse, care reunesc oameni cu idealuri sau interese comune); intre 1 mai si 8 iulie 2015 in casa intelectului, a drumurilor, a comunicarii, a fratilor si surorilor; intre 27 august si 2 noiembrie 2015 in casa relatiilor Berbecului (cuplu, colaborari, asocieri dar si dusmani, rivali, concurenta).

Mercur insista asupra acestor domenii, doreste sa revina asupra unor aspecte, sa le analizeze, sa le lamureasca, iar uneori o face prin intermediul unor evenimente care le scot in evidenta punctele sensibile sau prin ntermediul unor probleme pe care ti le da spre rezolvare.

De retinut ca deciziile cele mai pertinente referitoare la situatiile vizate se iau catre finele intervalelor sau imediat dupa ce acestea se incheie.

2015 semneaza si inceputul unui proces lent de evaluare si organizare a conceptelor si a scarilor de valori ale Berbecilor, care se va incheia abia in 2018.



Taurul in 2015: previziunile astrologice anuale

Pentru Tauri, anul 2015 se arata promitator in ceea ce priveste dragostea, caminul si proprietatile.

Prima parte a anului, pana in august 2015, avantajeaza in mod deosebit casa si familia Taurilor. Se poate sa te muti intr-o locuinta mai mare, sa construiesti, sa renovezi, sa redecorezi, sa inchiriezi profitabil etc.

In 2015 sunt de asteptat investitii imobiliare, achizitii de bunuri de folosinta indelungata si chiar de bunuri de patrimoniu.

Taurii se bucura de sprijinul parintilor si al clanului, familia prospera, in casa domneste o atmosfera de siguranta si optimism.

Se poate pune problema nasterii unui copil sau, daca ai deja copii, acestia pot fi un motiv de mandrie si multumire.

Relatiile Taurilor incep sa se relaxeze inca din preajma Craciunului 2014, dupa circa doi ani in care se poate sa fi fost mai reci, mai incordate sau supuse anumitor presiuni exterioare. Ameliorarea vizeaza atat relatiile de cuplu ale Taurilor, cat si relatiile de munca, de afaceri sau de prietenie.

Totusi, unele probleme mai pot reveni in atentie in iunie-septembrie 2015, pentru a fi definitiv solutionate sau clarificate.

Pe 11 august 2015, Jupiter intra in casa iubirii Taurului, fagaduindu-ti douasprezece luni incitante, pasionale, bogate in plan emotional si erotic.

In cariera, in 2015 s-ar putea sa apara necesitatea de a lua unele decizii, dar va trebui sa o faci cu rabdare si grija.

Sanatatea Taurului trebuie monitorizata: atentie in martie-aprilie si in septembrie-decembrie 2015 (chiar daca incepand din august pari sa dispui de mai multa energie).



Gemenii in 2015: previziunile astrologice anuale

Relatiile si cunoasterea sunt pentru Gemeni placile turnante ale anului 2015.

Prima parte a anului favorizeaza aparitia unor personaje noi in viata ta, care-ti pot deveni prieteni, colaboratori, suporteri, sfatuitori sau chiar parteneri de cuplu. Dar nu oricine e binevenit. Ai criterii de selectie exigente, te apropii doar de oameni inteligenti (nu este o noutate, dar tendinta se accentueaza), vioi si originali (nici asta nu este o noutate), dar musai seriosi (asta este o noutate!).

Saturn ramane in casa relatiilor Gemenilor intre decembrie 2014 si decembrie 2017 (cu o mica pauza intre iunie si septembrie 2015). Iar Saturn nu agreeaza frivolitatea. Prin urmare, se poate sa te indepartezi de cunoscutii care nu au suficienta profunzime. Relatiile de cuplu ale Gemenilor vor trece si ele printr-un proces de analiza complexa.

Fereste-te de litigii si procese, fiindca deznodamantul dorit este greu de obtinut!

Viata sociala a Gemenilor ramane animata in 2015, mai ales in prima parte a anului, dar socializarea se coaguleaza in jurul unor motivatii mature, temeinice, importante. Este posibil sa te implici chiar intr-o activitate colectiva energica si bine structurata (poate in sanul unei organizatii).

Succesul profesional al Gemenilor in 2015 are de-a face cu preocuparile intelectuale, informatia, comunicarea, scrisul, oratoria, indemanarea, drumurile si comertul. Apar oameni si evenimente care iti deschid noi porti catre cunoastere.

Si o veste buna: in 2015 sanatatea Gemenilor se imbunatateste.


Racul in 2015: previziunile astrologice anuale

Cele mai reprezentative evenimente ale anului 2015 pentru Raci vizeaza cariera.

Adierea de innoire care se simte de cativa ani incoace, prinde putere in 2015 si se transforma intr-un vant suficient de puternic pentru a impinge "corabia" Racilor inainte, spre noi taramuri ce asteapta sa fie explorate.

Trigonul Saturn-Uranus te sustine profesional pana in decembrie 2017 si doreste sa construiesti ceva nou bazat pe experienta trecutului sau cladit pe fundatii deja existente.

Ascensiunea Racului in 2015 este certa, dar se face cu efort si seriozitate. Responsabilitatile sunt multe si complexe. Lucrurile se leaga mult mai bine in prima parte a anului 2015, care este si cea mai banoasa.

Vesti bune si pentru viata sentimentala a Racilor in 2015: Saturn paraseste casa dragostei Racului. Astfel, dispar o parte dintre blocaje, restrictii, inhibitii, ghinioane.

Viata Racilor devine mai vesela, se ivesc mai multe ocazii de distractie, timpul liber este petrecut in mod mai placut. Ai o dispozitie mai optimista, inclinata spre comunicare si socializare, mai ales in partea a doua a anului.

O veste nu tocmai buna este ca Saturn intra in casa bolilor Racului, unde va sta 3 ani (cu o mica pauza intre iunie si septembrie 2015). Rezistenta organismului scade si pot aparea diverse afectiuni, unele catre care ai deja o predispozitie innascuta, iar altele tipic saturniene, care vizeaza oasele, articulatiile, pielea, parul, unghiile. Va trebui sa fii atent si prudent, fiindca bolile netratate tind sa se cronicizeze.



Leul in 2015: previziunile astrologice anuale

Marele aliat al Leilor in 2015 este Jupiter.

Jupiter - supranumit si Marele Benefic - se afla in Leu pana pe 11 august 2015 si este considerat ca fiind aducator de noroc, optimism si expansiune.

Cu Jupiter alaturi, ai un moral foarte ridicat si nimic nu ti se pare prea greu de infaptuit. Vezi latura pozitiva a lucrurilor, ai un simt al umorului dezvoltat, esti deschis(a) catre oameni si idei noi, iar natura ta sincera si generoasa este mai bine pusa in evidenta.

In 2015 calatoresti mai mult, mai departe sau catre destinatii mai exotice decat de obicei. Se poate sa vii in contact cu straini, cu firme multinationale sau sa stabilesti relatii la distanta.

Jupiter favorizeaza cunoasterea la nivel superior, asa ca ii poate indrepta pe Lei catre activitati educative, stiintifice, editoriale, culturale sau spirituale, cu atat mai mult cu cat Jupiter formeaza un frumos trigon cu Uranus, care este situat in casa mentalului superior, al conceptelor si al gandirii abstracte.

In prima jumatate a anului 2015, Jupiter face un trigon si cu Saturn. Este un aspect constructiv, cu mari virtuti administrative si organizatorice, care ii sustine pe Lei in indeplinirea dorintelor si a proiectelor, le aduce echilibru si stabilitate.

Trigonul Jupiter-Saturn este favorabil Leilor inclusiv in plan relational, atat in ceea ce priveste parteneriatele de lucru, cat si in privinta dragostei sau a casniciei.

Copiii sunt un subiect important pentru Lei in 2015.



Fecioara in 2015: previziunile astrologice anuale

In 2015 Saturn tranziteaza casa a patra solara a Fecioarei.

In prima parte a anului, bine asistat de Jupiter si Uranus, Saturn poate sa puna umarul la consolidarea patrimoniului Fecioarelor, la construirea, achizitionarea sau amenajarea locuintei, eventual la intrarea in posesia unei mosteniri.

Aceasta pozitie a lui Saturn aduce insa Fecioarelor si unele responsabilitati suplimentare, ingrijorari sau dificultati legate de parinti sau camin. In casa domneste o anumita austeritate sau o atmosfera de retragere ori insingurare.

Atmosfera generala se inveseleste insa incepand din august 2015, cand Jupiter intra in zodia Fecioarei.

Jupiter va ramane in Fecioara in intervalul 11 august 2015 - 9 septembrie 2016. Cu Jupiter alaturi, vezi viata in roz si nimic nu-ti lipseste - ba dimpotriva, norocul iti da mai mult decat de obicei.

Iti merge bine cu dragostea, profesia si banii. Ceea ce altadata ti se parea imposibil, in 2015 devine mult mai simplu de realizat. Te eliberezi de ingradiri si temeri, vezi lucrurile indraznet si amplu.

Ti se trezeste pofta sa voiajezi, sa-ti largesti orizontul, sa-ti extinzi cunoasterea. Este o perioada favorabila initiativelor importante.

Sunt, insa, si unele lucruri cu care Jupiter nu face casa buna: kilogramele suplimentare, afectiunile hepatice si maladiile de tip "hiper" (hipertensiune, hipercolesterolemie, hiperglicemie s.a.). Asadar, daca ai vreo predispozitie de acest fel, se cuvine sa iei masuri.


Balanta in 2015: previziunile astrologice anuale

2015 vine ca o vacanta mult-asteptata dupa furtunosul 2014, care pe multe Balante le-a pus la grea incercare.

Daca anul trecut Saturn si Jupiter ti-au fost fie indiferenti, fie inamici, in acest an te sustin amandoi, ceea ce e mare lucru.

In 2015 relatiile sunt cap de afis pentru Balante - relatiile de toate genurile, de la cele amoroase sau maritale, pana la cele de amicitie sau colaborare.

Uranus continua sa ocupe casa relatiilor Balantei (2011-2018), promovandu-si aspiratiile de innoire, libertate, modernitate si originalitate. Uranus agreeaza uniunile bazate pe complicitate si respectarea reciproca a independentei. Non-conformismul, interesele exotice si noutatea sunt pete de culoare care dau bine in orice conexiune de suflet sau de afaceri.

Admirabil secondat de Jupiter si Saturn, in 2015 Uranus iti pregateste surprize placute.

Jupiter isi emite influentele din norocoasa casa a unsprezecea a Balantei, favorizand prietenia, activitatile de grup sau de retea, implicarea in actiuni sociale sau in organizatii, participarea la evenimente care reunesc persoane cu interese sau pasiuni comune.

In 21015, Jupiter in casa a unsprezecea promite Balantelor multa socializare, multe distractii.

In fine, pe tot parcursul anului 2015 (de fapt, intre decembrie 2014 si decembrie 2017) Saturn se afla in casa a treia a Balantei, pozitie buna pentru puterea de judecata si capacitatea de concentrare, pentru gandire metodica si obiectiva, pentru analiza, studiu, aprofundare, elaborare de strategii.

2015 este un an bun pentru cunoastere si relationare. Deschide-te catre nou si neprevazut, comunica si impartaseste!



Scorpionul in 2015: previziunile astrologice anuale

Poti sa rasufli usurat(a): in 2015 scapi din chingile in care te-a tinut Saturn incepand din toamna lui 2012.

Odata cu plecarea lui Saturn din Scorpion (in luna decembrie a anului precedent) simti un fel de eliberare, iti creste moralul, ai mai multa energie fizica, viata ti se pare mai frumoasa, iar intentiile tale gasesc mai usor drumul catre implinire.

2015 este un an excelent pentru cariera Scorpionilor: Jupiter se afla in casa succesului si a prestigiului Scorpionului pana in august. Este o pozitie generatoare de sansa si oportunitati, care conduce la avansare, expansiune, onoruri si succes.

Plecat din Scorpion, Saturn intra in casa banilor Scorpionului, in care va sta pana in decembrie 2017. Este o pozitie in principiu constrangatoare, dar, gratie configurarii pozitive, in 2015 ar putea sa fie foarte profitabila: Saturn este un bun planificator si organizator, calitati care, aplicate in finante, pot aduce o crestere a veniturilor si o consolidare a averii personale.

In alta ordine de idei, in 2015 sanatatea Scorpionilor se imbunatateste. Poti gasi solutii neasteptate daca ai anumite afectiuni si poti sa faci schimbari benefice in stilul de viata, daca iti doresti acest lucru. Si te relaxezi psihic (atat cat se poate relaxa un Scorpion).

Se mai destinde si atmosfera din camin, iar copiii, daca ai, iti ofera motive de satisfactie si mandrie. Doar relatiile sunt un pic mai trepidante.



Sagetatorul in 2015: previziunile astrologice anuale

Instalarea lui Saturn in Sagetator este, neindoielnic, cel mai important eveniment al anului 2015 pentru Sagetatori.

Numit si "Marele Malefic", Saturn poate sa aduca pesimism, neincredere, inhibitie, insingurare, scaderea rezistentei fizice, limitarea gradelor de libertate, boala, obstacole, intarzieri. Prin urmare, cei trei ani cat Saturn va sta in Sagetator (decembrie 2014 - decembrie 2017) pot fi marcati de frustrari si restrictii.

Dar Saturn are si o foarte pretioasa latura constructiva, asociata cu intelepciunea, profunzimea, seriozitatea, perfectionismul, trainicia, prudenta si rabdarea. Cu Saturn alaturi, poti sa cladesti lucruri solide, sa atingi un grad mai inalt de maturitate si intelepciune, sa-ti intelegi mai bine nevoile autentice, sa-ti organizezi si sa-ti ancorezi mai bine viata.

Din fericire, in 2015 Saturn se bucura de sustinere din partea lui Uranus si, pana in august, si din partea lui Jupiter, asa ca va tinde sa-si manifeste mai ales calitatile.

2015 este un an bun pentru cariera Sagetatorului: triunghiul Jupiter-Saturn-Uranus te face de neinvins in lupta pentru atingerea obiectivelor.

Prima parte a anului 2015 este favorabila mai ales studiilor, contactelor cu mediile culturale, universitare, editoriale sau legislative, calatoriilor si relatiilor cu cei de departe. Partea a doua a anului se centreaza pe succes, recunoastere, avansare, dezvoltare.

Sentimental, exista mult avant si poti trai experiente unice. Dar vor exista si subiecte asupra carora trebuie sa meditezi.



Capricornul in 2015: previziunile astrologice anuale

2015 este pentru Capricorni un an mai linistit decat precedentul. Tocmai bun sa-ti pui gandurile in ordine, sa pregatesti terenul si sa sadesti semintele succesului ce va veni peste un an-doi. Dar asta nu inseamna ca 2015 este un an lipsit de forta sau de actiune.

Aflat in Capricorn de ceva vreme, Pluto continua sa-ti insufle ambitii si exigente si te indeamna sa te concentrezi cu multa atentie asupra lucrurilor pe care le intreprinzi. Emotiile raman intense, iar atitudinea tinde sa fie oarecum radicala.

Careul dintre Pluto si Uranus inca le mai poate aduce Capricornilor unele busculari, cel mai probabil legate de casa, familie, proprietati sau generate de adanca nevoie de transformare, care isi croieste greu drumul catre suprafata printre temerile de nou si schimbare. Dar nu va mai trebui sa faci fata unui stres de amploarea celui din 2014.

2015 este pentru Capricorn un an de evolutie, in care trebuie sa te mobilizezi pentru a schimba ceea ce trebuie schimbat in viata ta si sa te deschizi catre noi posibilitati.

Prima parte a anului, pana in august 2015, este generoasa cu Capricornii sub aspect financiar: castigurile cresc, e rost de investitii profitabile, avantaje si beneficii.

A doua jumatate a lui 2015 te favorizeaza la un mod mai general si-ti deschide orizonturi largi, atat fizic, cat si cultural sau spiritual.

Fii insa cu ochii pe sanatate, fiindca acum se pot insinua pe tacute boli noi sau se pot croniciza unele vechi!



Varsatorul in 2015: previziunile astrologice anuale

Saturn paraseste casa carierei Varsatorului, semnaland incheierea unei lungi etape (de peste doi ani) incarcate de responsabilitati, limitative si adesea frustrante, dar care, pentru Varsatorii hotarati sa faca treaba, trebuie sa fi adus o consolidare a pozitiei si obtinerea unor rezultate cu efect pe termen lung.

Scapata de influentele saturniene, cariera Varsatorului se relaxeaza. Vor mai fi unele lucruri de pus la punct in vara (iunie-august 2015), cand Saturn revine in zona, dar ce-a fost greu a trecut.

Pentru urmatorii trei ani, Saturn isi indreapta interesul catre colectivitate, prietenie, actiuni de grup, interese organizationale, activism social si poate chiar politic. In aceasta zona, Saturn iti "serveste" in 2015 o piatra de incercare, o povara de dus, o lectie de invatat, dar te poate rasplati cu realizari durabile.

Vestile frumoase pentru Varsatori vin in 2015 dinspre Jupiter, care in prima parte a anului favorizeaza dragostea si mariajul, iar in extenso, relatiile, inclusiv de colaborare sau de afaceri. Este o perioada buna pentru viata intima a Varsatorilor, dar si pentru largirea cercului de cunostinte, pentru legarea de noi amicitii sau incheierea de noi contracte.

In partea a doua a anului 2015 Jupiter este prielnic chestiunilor banesti: aduce Varsatorilor avantaje prin terti, contacte bune cu mediile financiare, cadouri etc. Fereste-te insa de escroci si de situatii confuze, ilegale sau imorale!

2015 mai este excelent pentru informare, invatare, creativitate intelectuala, comunicare.



Pestii in 2015: previziunile astrologice anuale

2015 este un an important pentru viata profesionala a Pestilor.

Trigonul pe care il face Saturn, aflat in casa carierei Pestilor, cu Uranus, aflat in casa banilor Pestilor, este excelent pentru structurare, organizare, concretizare. Trigonul Saturn-Uranus iti accentueaza determinarea si-ti da multa forta in lupta pentru atingerea telurilor.

Finantele Pestilor se stabilizeaza in 2015, dupa o perioada destul de haotica.

Pe de alta parte, Jupiter se va afla in casa muncii Pestilor pana in august 2015, ceea ce te face sa lucrezi cu spor si cu tragere de inima, aduce ocazii favorabile dezvoltarii profesionale si o rasplata generoasa a eforturilor.

Tot anul 2015 este productiv, dar marele triunghi care se formeaza intre Jupiter, Saturn si Uranus si care acopera sectoarele vocationale ale Pestilor, promite succes in cariera si castiguri financiare consistente mai ales pentru prima jumatatea a anului.

Pana in august 2015, sanatatea si igiena de viata a Pestilor sunt si ele in atentie, iar schimbarile pozitive sunt favorizate. Poti gasi acum solutii eficiente (si chiar si banii necesari) pentru rezolvarea unor probleme medicale, dar si pentru imbunatatirea conditiei fizice, ba chiar si a aspectului, daca doresti.

Va trebui insa sa ai mai multa grija, daca suferi cumva de o afectiune de tipul "hiper" (hipertensiune, colesterol, glicemie sau calcemie marite s.a.).

Partea a doua a anului 2015 aduce Pestilor vesti imbucuratoare pentru dragoste, casnicie si parteneriate diverse.

Sursa:eastrolog.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.