Latest

latest

Mănăstirea Maglavit îşi cinsteşte hramul

vineri, 8 septembrie 2017

/ by Calafat News

Numeroşi credincioşi sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, la sărbătoarea hramului Mănăstirii Maglavit din judeţul Dolj care are loc astăzi, de praznicul „Naşterea Maicii Domnului”, ocrotitoarea acestui sfânt lăcaş monahal. Potrivit Biroului de presă al Mitropoliei Olteniei, momentele liturgice au început aseară, când s-a săvârşit Vecernia unită cu Litia şi slujba Privegherii. Azi, în ziua praznicului, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe  podiumul special amenajat în curtea sfântului aşezământ monahal.

Existenţa Mânăstirii Maglavit este legată de numele lui Petrache Lupu, un locuitor al Magalvitului, care, în perioada interbelică a avut mai multe teofanii în locurile unde se află mânăstirea, în timp ce se afla cu oile la păscut. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă la 14 septembrie 1935 de Episcopul Râmnicului, Vartolomeu Stănescu. Lucrările de construire au fost suspendate din cauza războiului şi oprite definitiv în timpul regimului comunist. Abia după 1989 acestea au fost reluate cu binecuvântarea Mitropolitului Olteniei de la vremea respectivă, Nestor Vornicescu.

sursa:cvlpress.ro
Don't Miss
Copyright © 2012-2018 Calafat News, All rights reserved!