Mii de articole susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la frontiera cu Bulgaria

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus

Poliţiştii de frontieră doljeni şi giurgiuveni au descoperit aproximativ 7.300 de articole textile, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean macedonean şi doi turci au încercat să le introducă ilegal în țară.


În data de 14.06.2018, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, cetățeanul macedonean C.J., în vârstă de 31 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în interiorul acestuia, cantitatea totală de 3.936 articole textile, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, șoferul autocamionului a declarat că transporta bunurile de la o firmă din Turcia către o firmă din Bosnia, fără a cunoaşte că acestea aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 564.900 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat, în perioada 13-15.06.2018, acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute. Astfel, au fost selectate pentru control două autocare aparținând unor firme de transport internațional.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în cala și în interiorul acestora, cantitatea totală de 3.300 articole textile, de încălțăminte și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci, cu vârste cuprinse între de 35 și 37 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au cumpărat bunurile din diverse bazaruri din Istanbul - Turcia, cu scopul de a le oferi cadou prietenilor și a le comercializa, neavând documente de proveniență pentru acestea.


Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 358.600 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările si completările ulterioare.

sursa / politiadefrontiera.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.